Sărbătoarea Crăciunului. Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de sărbători. Semnificațiile zilei

Sărbătoarea Crăciunului este considerată cea mai îndrăgită şi cea mai aşteptată dintre sărbători, fiind însoţită de multe tradiţii şi obiceiuri.

La 25 decembrie, în fiecare an, creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

El a venit pe lume într-un sat liniştit, unde a sosit, la ceas de seară, Fecioara Maria – care, simţind că i-a venit sorocul să nască, a bătut la o poartă, cea a lui Moş Ajun, şi i-a cerut găzduire. Moş Ajun i-a spus că este om sărac şi a trimis-o la fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun, conform volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Moș Crăciun apare în zilele noastre ca un om bătrân, prietenos cu barbă albă și lungă, care împarte cadouri tuturor copiilor lumii, cu ajutorul unei sănii trase de reni.

Potrivit unei legende, la început Moș Crăciun era un cioban aprig, care a refuzat s-primească pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Fire miloasa, soția sa (Crăciuna sau Crăciuneasa) a primit-o pe Maica Domnului, dar de îndată ce a aflat Crăciun, i-a tăiat acesteia mâinile, pe care Fecioara Maria i le-a lipit la loc.

Văzând aceasta minune, Crăciun a devenit creștin, iar, de bucurie că soția lui nu a pățit nimic rău, a aprins un rug de cioate de brad în curtea lui și a jucat hora cu toate slugile sale. După joc, a împărțit Fecioarei Maria și pruncului Iisus daruri păstorești (lapte, caș, urdă, smântână).

Această întâmplare a dus la transformarea lui Moş Crăciun într-un om blajin, plin de bunătate şi de compasiune.

De atunci, sărbătoarea Crăciunului e însoţită de colinde şi mesele rituale.

Crăciunul este numit şi sărbătoarea familiei, fiind ocazia când toţi se reunesc – părinţi, copii, nepoţi -, îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.

Colindele de Crăciun

Tradiţia colindelor şi a cetelor de colindători care merg din casă în casă, transmiţând prin texte cântate sau strigate, prin măşti, dansuri, urări de bine este foarte veche. Cete de colindători merg la casele oamenilor cântând „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţe cântând „Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare, se arată în cartea „Sărbători şi obiceiuri româneşti” de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002).

Colindele sunt religioase și laice. Cele religioase sunt colindele Domnului Iisus (În drum spre Viflaim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion), conform volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Unul dintre cele mai cunoscute colinde ale copiilor este cel al evocării momentului în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi – „Steaua sus răsare”, „Trei păstori se întâlniră”, „O, ce veste minunată”, „În oraşul Viflaim”.

Primul colind care se cântă în Ajunul Crăciunului este colindul la fereastră, prin care se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: „Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut”. După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă, le oferă colindătorilor este colaci, mere şi nuci, precizează volumul „Cartea de Crăciun”.

Tradiții și obiceiuri

Localnicii din satele din Alba păstrează de sute de ani obiceiuri sau superstiţii privind sărbătorile de iarnă.

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă se păstrează în satul Limba, din apropiere de Alba Iulia, unde copiii merg la „piţărat” din casă în casă pentru a aduna în traiste colăcuţi, mere, nuci sau alte bunătăţi. Localnicii spun că acest obicei se păstrează de pe vremea dacilor. Obiceiul se numește „Piţăratul”, iar denumirea vine de la „piţărău” – colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.

În satul Hăpria de lângă Alba Iulia, localnicii păstrează o superstiţie potrivit căreia, în ziua de Crăciun, în casă trebuie intre primul un bărbat, deoarece astfel vor avea bunăstare şi belşug în noul an. Obiceiul este păstrat şi în alte sate din Alba, însă în prima zi a noului an.

La Sâncel, un obicei mai nou păstrat este „Craii” – tinerii reproduc scene biblice.

În unele localităţi, colindatul este însoţit şi de o superstiţie potrivit căreia cel mai vârstnic membru al familiei aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu sau porumb. Tradiţia spune că boabele pe care au călcat colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pentru anul viitor şi astfel recolta va fi bogată.

Un alt obicei cunoscut este umblatul cu capra, care ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou.

Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta – cerb în Hunedoara, capra sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă în Transilvania. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită brezaia. Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, care sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.

Bradul, vâscul și crăciunița – simboluri de sărbătoare

Împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Tradiția crestină a preluat bradul ca obiect al ritualurilor de Crăciun, și datorită formei sale triunghiulare, cu trimitere spre Sfânta Treime, dar și datorită simbolisticii sale complexe, de protector și garant al fertilității.

Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este Crăciuniţa. Există cel puţin două plante de apartament numite ”Crăciuniţă” sau ”Crăciunel”, care înfloresc în această perioadă şi sunt oferite cu prilejul sărbătorii Crăciunului.

Cea mai cunoscută este ”Steaua Crăciunului” sau ”Flacăra Mexicană”, numită ştiinţific Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia, este cea mai spectaculoasă specie din genul ”Euphorbia”. Cultivarea şi popularizarea sa a început în anii ’60, iar în scurt timp planta a devenit nelipsită în decorurile de Crăciun.

Pentru că nu-şi pierde frunzele niciodată, ca şi bradul, se crede că vâscul aduce spor şi sănătate în familie. Este simbol în stabilitatea şi fericirea cuplurilor de îndrăgostiţi, existând credinţa că o crenguţă de vâsc aduce cu ea un înger ce păzeşte dragostea.

Simboluri religioase

Ieslea: reprezintă locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos. Potrivit tradiției, prima iesle a fost realizată încă din anul 1223, la Greppio, de către Sfântul Francisc.

După ce, o perioada mai îndelungată, traditia s-a pierdut, în 1600 a fost reluată, dând naștere unei adevărate industrii în orașele italiene Genova și Napoli.

În zilele noastre, în anumite țări din Europa Meridională exista tradiția ca, în Ajunul Crăciunului să se pregătească o iesle asemănătoare cu cea tradițională, confecționată din lemn și ghips.

Lumânările: simbolizează lumina pe care a adus-o Nașterea Mântuitorului, sunt folosite atât în decorațiuni, cât și pe masă sau în brad.

Prin verticalitatea și blandetea ei, lumânarea este deopotrivă întruchiparea nevinovăției și a curățeniei, iar prin ardere ea exprima o viață închinată pe deplin iubirii unice, fierbinți și eterne.

Alte simboluri

Omul de zăpadă: tradiția omului de zăpadă se regăsește încă din Evul Mediu, mai precis în anul 1380 când se obișnuia ca, odată cu venirea zăpezii, acest simpatic personaj să ia viață.

Lucrurile se schimbă pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când personajul intră în atenția pedagogilor, care le recomandă copiilor, de vârste mici, jocul cu omul de zăpadă, pentru dezvoltarea abilităților artistice.

Astăzi, pe lângă faptul că este o creație a copiilor, omul de zăpadă este un simbol de mare succes folosit în publicitate, în timpul sărbătorilor de iarnă.

Portocala: este un fruct preferat pe mesele românilor în timpul Crăciunului ; reprezintă speranța.

Coroana de brad: își are originile într-un obicei precreștin german, ce se celebra în luna Yule (decembrie). Cu timpul, acesta s-a răspândit în toată lumea creștină, devenind un simbol al Crăciunului.

Coronița se confecționează din ramuri de brad în formă de cerc, la care se adaugă patru lumânări, în perioada Adventului (patru duminici la rând până la Crăciun).

Potrivit tradiției, fiecare dintre acestea are o anumită semnificație: prima lumânare este închinată profeților, a doua orașului Bethleem, iar ultimele două păstorilor și îngerilor.

surse: agerpres.ro, crestinortodox.ro