Dental Alliance

Școala Carol I din Municipiul Roman are șansa de a câștiga finanțarea pentru modernizarea obiectelor și instalațiilor sanitare, votează și tu

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman


Primăria municipiului Roman vă aduce la cunoștință faptul că, prin proiectul național ”Domestos susține igiena în școli”, Școala Carol I din municipiu are șansa de a câștiga finanțarea pentru modernizarea obiectelor și instalațiilor sanitare. Școala gimnazială Carol I Roman se află printre finaliști, însă câștigarea proiectului depinde și de voturile pe care le va primi. 
În momentul de faţă, cursurile se desfăşoară în două corpuri: Corpul A, unde învaţă elevii claselor I-VIII, iar în Corpul B – grădiniţa şi clasa pregătitoare. În Corpul B sunt trei săli de clasă, o sală cu rol de vestiar şi o baie pentru 80 de copii şi cadre didactice. Reprezentanții instituției speră ca, după câștigarea acestei competiții, să obțină finanțarea necesară pentru modernizarea toaletelor, asigurându-le copiilor confort, dar mai ales o igienă cât mai adecvată. 
Cei care doresc să se implice și să ofere Școlii Carol I posibilitatea de a obține finanțarea sunt rugați să acceseze următoarea adresă – https://www.domestos.ro/igiena-de-10-in-scoli/galerie.php… – și să voteze!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.