ȘCOLI NEAUTORIZATE SANITAR, DIN CAUZA LIPSEI SURSEI DE APĂ
Ca în fiecare an, începând din luna august, autoritățile sanitare încep să se miște pentru a vedea care sunt unitățile care corespund, din punct de vedere al posibilității de a se autoriza sanitar. La solicitarea redactorilor roman24, Direcția de Sănătate Publică Neamț ne-a comunicat faptul că, în zona Roman, există încă un număr semnificativ de unități de învățământ care nu au sursă de apă.
În această categorie se înscriu Grădinița Băhnișoara, din comuna Bahna, Grădinița din satul Broșteni, tot din comuna Bahna, Școala Slobozia, din comuna Boghicea, Școala primară din satul Cuci, comuna Bozieni, Școala Iucșa, comuna Bozieni, Școala Mesteacăn-Icușești, Școala Tabăra-Icușești, Școala Primară Bătrânești-Icușești, Școala Rocna-Icușești, Școala Spiridonești-Icușești, Școala Oniceni, Școala Solca, Școala Gorun, Școala Trifești 2 și Grădinița Luțca.
Din același comunicat aflăm faptul că, la data controlului, au fost găsite necorespunzător și nu au fost autorizate următoarele unități școlare, din cauza faptului că apa existentă, de la care se aprovizionează aceste școli, nu era potabilă.
E vorba de Școala Valea Enei și Școala Pietrosu, din comuna Oniceni și despre Liceul Tehnologic, Școala Chilii, Școala Bucium, Școala Giurgeni și Muncelul de Sus, toate din comuna Valea Ursului.
”Este vorba de probleme pe care le avem cu nepotabilitatea apei la Școala de la Valea Enei, unde învață 62 de copii și la cea de la Pietrosu, unde învață 30 de copii. Am încheiat, pentru aceste școli, un contract cu o firmă specializată, care ne aduce apă potabilă plată, în bidoane. Contractul este încheiat anul trecut și are o valoare de 500 lei pe lună”, a precizat primarul comunei Oniceni, Bogdan Duminică.
Povestea este aceeași și la toate școlile din comuna Valea Ursului, la care nici anul trecut nu a fost rezolvată problema apei, fîntânile existente asigurînd doar apa pentru igiena mîinilor.
”Am avut control de la DSP și încercăm să tratăm apa din fântâni, cu substanțele pe care ni le-au indicat, respectiv cloramină. Săptămâna viitoare vom repeta analizele și, dacă într-adevăr nu ies bune, vom face și noi un contract cu o firmă specializată care să ne livreze apă la bidoane. Vom vedea dacă există soluția filtrării apei din fântîni.
Sperăm ca măcar la două-trei școli să aducem apa în parametrii optimi. Problema cu acestă concentrație de nitriți, peste limitele normale, există la Valea Ursului, de ani de zile. Avem tot sprijinul de la Primărie. Din păcate, nici în următorii mulți ani, nu există speranțe pentru introducerea unei aducțiuni de apă potabilă. La nivel de comună avem 720 de elevi, cele mai mari probleme cu care ne confruntăm sunt la școala coordonatoare unde învață 300 de copii”, a precizat profesor Iuliana Spatariu, directorul coordonator al Școlii Valea Ursului.
Acesta a declarat că, anul trecut, copiii beau apă din sticle aduse de acasă, recunoscând faptul că apa nu este potabilă la toate fântânile din comună. (Flora ORDEAN)