Dental Alliance
April 16, 2024

Scriitorul Daniel Corbu își lansează romanul ”Junuvia” și la Roman

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

La Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon” are, joi, 9 noiembrie, de la orele 13 o nouă activitae culturală, respectiv lansarea ultimei cărți a scriitorului Daniel Corbu ”Junuvia-romanul ascezei”. Manifestarea a fost organizată de Societatea Culturală ”Clepsidra”, în colaborare cu Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon”.

Scriitorul Daniel Corbu recidivează, de data aceasta cu un roman foarte interesant de altfel. Romanul a mai fost lansat și la Târgu Neamț, unde printre cei care au vorbit acolo a fost Horia Lupului și Gheorghe Simon. La Roman, despre această ultimă carte a lui Daniel Corbu vor vorbi  Emilian Marcu, Dan Dimitriu și subsemnatul. Este vorba despre o medie ideatică, aritmetică dintre << Robinson Crusoe>> de Daniel Defoie și  viața scriitorului francez Paul Gauguin (1848-1903 n.r). Și mai este vorba despre o insulă ideală și un roman al ascezei”, a spus în esență criticul Lucian Strochi.

Daniel Corbu s-a născut la Târgu Neamț în 1953 și este poet, eseist, traducător. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași este considerat de academicianul Mihai Cimpoi ca fiind liderul generației de poeți ”optzeciști” și unul din poeții care a cultivat în opera sa un lirism particularizat, neîncadrabil în  șabloanele ”generaționiste”, considerat de critica literară ca fiind ”unul din bacovienii generației anilor 1980.

Are publicate, la diverse edituri,  18 cărți de poezie, eseuri și proză. A fost recompensat pentru activitatea sa literară cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Revistei ”Poesis” pentru cea mai bună carte a anului 1993, ”Documentele Haosului”. A primit ”Premiul Vasile Pogor” pentru întreaga activitate literară, decernat de Primăria Iași. Este deținătorul Marelui premiu ”Nichita Stănescu” în 2009. A primit Premul Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași și Premiul ”Cartea Anului” al revistei ”Poesis” pentru ”Rostirea postmodernă. Generația poetică ”80 în literatura română. Este deținătorul Premiului pentru Poezie –Mihai Eminescu, conferit de Academia Română în 2011. A primit și Ordinul ”Meritul Cultural în grad de Cavaler”(diplomă și medalie), decernat de Președinția României în 2004. Autorul a oferit și autografe pe cărțile sale.

Manifestarea culturală va fi transmisă în direct de către postul de televiziune roman24online pe pagina de facebook cu sprijul doamnei  Maria Zalatu, administrator al SC ”Mery Ferma Mare” din Bălușești, de la orele 13,00.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.