Se intră în pensiile MAI – editorial national.ro
Jurnalistul Catalin Tache, editorialist la national.ro, ridica o serie de semne de intrebare legate de salariile angajatilor MAI. Reproducem, mai jos, materialul preluat de pe national.ro, din data de 15 februarie 2017:
“Iata ca, din nou, Ministerul de Interne tocmai ce sta pe un butoi cu pulbere gata sa explodeze in fiecare clipa. Si aceasta pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, Corpul de control a finalizat de ceva vreme rapoartele incendiare cu privire la calcularea pensiilor in perioada in care trecerea la civilie a reprezentat o oferta de nerefuzat pentru mii de cadre ale MAI. Insa unii sefi se pare ca au stiut si s-au pregatit din timp pentru aceasta lasare la vatra. Astfel ca in ultimele luni de activitate acestia, alaturi de oamenii apropiati si-au pus la greu sporuri peste sporuri si ore suplimentare de ziceai ca nici nu mai dorm, doar pentru a-si „umfla” astfel veniturile si a-si creste implicit pensia cu procente considerabile.
Pe de alta parte insa, sunt si nenumarate alte cazuri in care proaspetii pensionari s-au trezit cu drepturile financiare „pierdute” pe drumul birocratic al hartogariei, ei cautandu-si acum dreptatea in instanta in procese pe care, cel mai probabil, Ministerul de Interne le va pierde pe banda rulanta. Insa cum si membrii Corpului de control nu prea se grabesc niciodata sa mute muntii din loc, ramane de vazut daca in cazul pensiilor „umflate” se va recurge la solutia „umana”, cea a rezolvarii pe cale administrativa, prin returnarea banilor despre care in urma anchetei interne s-a stabilit ca ar fi primiti nejustificativ. Cum este cutuma si prin alte institutii. Sau se va baga „marfa proaspata” la DNA si va incepe din nou isteria audierilor a sute de cadre MAI, ceea ce va sifona si mai mult imaginea ministerului. Asa ca aproape nici nu mai stii cum o fi mai bine…
Ore suplimentare la greu
Se pare ca principala modalitate prin care s-a reusit cresterea venitului brut, undeva la limita legii, ce-i drept, a fost faptul ca pe perioada catorva luni nu s-ar mai fi acordat zile libere pentru orele suplimentare lucrate si s-a mers exclusiv pe varianta platii compensatorii a depasirii constante a programului normal de lucru. Si uite cum au rezultat sume frumusele, care s-au adaugat peste salarizarea de baza si alte sporuri. Astfel ca ofiterii superiori care au acceptat „oferta de nerefuzat” de a fi de acord cu „pensionarea de onoare” in plin proces de primenire a Ministerului de Interne au mai scos astfel 10-15 la suta in plus la pensie. Si tocmai aceste „ghidusii” cu pontajul au reprezentat obiectul valului de controale efectuate la diverse inspectorate generale subordonate de catre Corpul de control al MAI. Desigur, problema era oricum una delicata in minister, unde nenumarati angajati se opun recompensarii cu zile libere pentru orele suplimentare efectuate, preferand plata efectiva a acestora. Mai ales ca indicele financiar este unul mai mult decat favorabil si cateva miliaone aduse in plus acasa conteaza pentru ei. In schimb, sefii de structuri au ordinul „nescris” de a nu ceda acestor doleante si de a se arata generosi doar prin acordarea de zile libere. Iar faptul ca, luni de zile, la anumite structuri s-a dat cep la recompensa financiara nu a facut decat sa atraga atentia structurilor de control. Care, apoi, s-au apucat de numarat cuantumul orelor suplimentare cu care figureaza sute de ofiteri superiori.
Bagati la fund
Insa acesta este doar un aspect al scandalului pensiilor din MAI, pe care trebuie sa-l administreze acum Carmen Dan, care s-a ales cu aceasta „grea mostenire”. Unul extrem de lent in majoritatea cazurilor, dar executat in ritm fortat pentru alti sefi din MAI.
Sare in aer pe 20 februarie!
Insa desi „vechea garda” ramasa la „butoanele” ministerului, indiferent de cine s-a aflat la conducerea acestuia nu se grabeste sa-l informeze pe noul ministru despre „nucleara” care va exploda pe 20 februarie, poate Carmen Dan ar trebui sa stie de o alta situatie exploziva in care se afla MAI-ul. Minister care, pur si simplu, nu mai dispune de programul necesar pe care sa lucreze contabilitatea, asta desi pe 20 februarie este data limita la care unitatile subordonate trebuie sa trimita la Ministerul Finantelor intreg centralizatorul de date financiare. Numai ca la nivelul acestora s-a instalat panica, intrucat nu a fost primit programul informatic necesar. Iar acest risc de blocaj total se datoreaza, culmea, tot „valului” de pensionari. Pentru ca, dupa ce profesionistii care tineau in spate sistemul au plecat de la MAI, fiind insa imediat „recuperati” de alte institutii, acum, de cateva luni bune, exista informatii ca s-ar intampina dificultati la nivelul incarcarii si trimiterii on line, in timp real, a datelor contabile catre organele fiscale. Astfel ca, poate si in ceasul al doisprezecelea, se va reusi dezamorsarea acestei „bombe” si se va gasi atat solutia umana, dar si programul prin care lucrurile sa revina la normal. Pentru ca, altfel, Carmen Dan va trebui din nou sa gestioneze un scandal care nu-i apartine, dar care ii va fi pus in carca de „binevoitorii” care roiesc prin minister…”