Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Senator Dan Manoliu: Patimile politice la români, deasupra interesului naţional!

0

Domnule Preşedinte !

Doamnelor și domnilor senatori !

 De ieri văd în spaţiul public o întreagă dispută privind viitorul Comisar Europena nominalizat, respectiv doamna Rovana Plumb. Fiecare reprezentant al unei formaţiuni politice prezintă argumentele pro şi contra acestei nominalizări. Personal sunt de acord cu libertatea fiecărui cetăţean de a susţine o părere personală sau de grup. Ceea ce m-a uimit este faptul că , în toate luările de poziţie, cu excepţia celor de la partidul de guvernământ, nu s-a amintit nimic de interesul comun, naţional de a avea o reprezentare într-un domeniu strategic, la nivel european.

Consider că, pentru interesul naţional trebuie să facem abstracţie de un nume şi de apartenenţa politică şi să susţinem, ca reprezentanţi ai cetăţenilor români, ţara în care trăim, România, indiferent de pasiunile politice pe care le avem.

Am rămas neplăcut surprins de poziţia unui om, Dan Barna, candidatul USR la preşedinţia României, care susţinea sus şi tare, la un post naţional de televiziune, că, interesul naţional este secundar în faţa unor criterii de integritate, stabilite personal, cu riscul pierderii unei poziţii importante la nivel european.

De aici apare întrebarea: cum va apăra interesele României pe plan extern un preşedinte numit Dan Barna?

Pentru cine trebuie să dăm votul nostru în noiembrie?

Aş fi apreciat dacă reprezentanţii alianţei USR-Plus la nivel european, ţinând cont de poziţia şi influenţa pe care o au la Uniunea Europeană, veneau cu o nominalizare într-un al doilea post important la nivel european şi ar fi cerut sprijinul primului ministru.

Sunt de asemenea dezamăgit de poziţia liberalilor, care se pretind reprezentanţi ai unui partid istoric, cu dragoste de ţară. Şi de faptul că încearcă să îşi motiveze poziţia arătând cu degetul către mizeria din curtea opozanţilor politici, fără a vedea gunoiul din ograda lor.

În concluzie, domnilor politicieni, lăsaţi patimile politice, măcar o dată în viaţă, şi haideţi să arătăm în exteriorul ţării că suntem o naţiune unită, care este conştientă de interesul naţional şi îşi spală rufele murdare în ţară, în familie, nu în public!

Vă mulţumesc!

Dan Manoliu

senator PSD

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.