Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

SENATORUL EUGEN ȚAPU, PACIENT ”DE LUX” AL SPITALULUI ROMAN

0

Unul din cei mai vocali politicieni liberali, senatorul Eugen Țapu, a făcut în cursul dimineții de joi, 24 august, un început de accident cerebral. Consultat  la Centrul de Primire Urgențe a Spitalului Municipal de Urgență din Roman, pacientul a fost supus, imediat  și  investigațiilor la computer-tomograf. Urmare a acestei prime investigații, medicii l-au diagnosticat și i-au aplicat primul tratament, în caz de urgență, pentru a-l  stabiliza. Cu toate că medicii romașcani susțin că boala de care suferă, în faza în care se manifestă, poate fi tratată și la Roman, familia pacientului – soția și fii acestuia, a insistat să fie trimis spre noi investigații și tratament la o clinică din București, respectiv la Spitalul ”Baltazar”, conform informațiilor primite de la o sursă credibilă.

Conform primelor declarații ale directorului medical, dr. Oana Onu, din momentul internării, boala se poate trata și la Spitalul din Roman. ”La primele ore, pe Computer Tomograf nu se poate vedea cât de întinsă e leziunea. Se vede doar că e o ischemie sau hemoragie. Deși tratamentul aplicat în astfel de cazuri se face, frecvent, și în Spitalul nostru, la Roman, familia a insistat să fie transferat într-un spital la București”, a declarat presei Oana Onu.

La ora documentării noastre, vineri, 25 august (ora 09,30) senatorul romașcan, restabilit de tratamentul aplicat în urgență, se afla într-un din rezervele SMUR. Cu o doză afișată de optimism, acesta a fost destul de evaziv în declarațiile pe care ni le-a dat. Destul de rezervată în declarații, doctorița Oana Onu, nu a mai dorit să ofere alte amănunte despre boala politicianului:  ”Nu am ce să vă mai declar, pentru că domnul senator nu prea vrea să vorbim prea multe. Vi-l dau pe dumnealui la telefon…”, a precizat directorul medical, aflat la patul bolnavului.

sursa foto: inroman.ro

Senatorul liberal, în vîrstă de 55 de ani, cu un tonus optimist, internat într-o rezervă a SMUR  a declarat evaziv. ”Nu s-a întîmplat nimic. Mă aflu acum la tratament. Nu am avut nici tensiunea mărită, nu știu ce s-a întîmplat. Nu am suferințe cardiace, ci cred că sunt doar efectele secundare ale unui diabet de care sufăr. Deocamdată stau în Spital la Roman și după ce mă voi restabili, poate voi face și investigații la București”, a declarat în exclusivitate viceliderul liberalilor din Senatul României.

Reamintim faptul că senatorul Eugen Țapu, intrat în politică în timpul Convenției  Democratice din România, membru activ al PNȚCD, s-a  ”transferat” după dizolvarea acesteia în PNL. Fost secretar de stat în Ministerul Economiei tot pe vremea Convenției  Democratice, senatorul Eugen Țapu s-a retras după ceva timp, se pare, tot din motive medicale. În prezent este acționar la una din firmele românești, cu mari performanțe în domeniul accesării de fonduri europene, firma ”Vlanda Company”.  Aceeași  firmă a acordat și  consultanță pe proiecte europene firmelor din zonă, care au dorit să facă performanță, la rândul lor. (Flora ORDEAN) (sursă foto: inroman.ro)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.