Dental Alliance
April 19, 2024

Sfântul Daniel, sărbătorit de credincioși în 17 decembrie. Viața celui care este considerat ocrotitorul emigranților

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Pe 17 decembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe proorocul Daniel. Este considerat a fi ocrotitorul celor care au emigrat sau au fost duşi în exil. Pentru că nu a vrut să se închine idolilor, a fost aruncat în groapă cu lei, de două ori, şi a scăpat nevătămat. În aceeaşi dată, sunt pomeniţi şi tinerii sfinţi Anania, Azaria și Misail.

Sfântul Proroc Daniel s-a născut din seminția lui Iuda, seminție împărătească. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonean Nabucodonosor, Daniel și tinerii Anania, Azaria și Misail au fost luați robi. Datorită înțelepciunii sale, Daniel este chemat de către Nabucodonosor la palatul sau, împreună cu cei trei tineri.

Refuză să se hrănească din bucatele împăratului și îi descoperă acestuia că printr-o altă hrană (doar semințe și apa) se pot arăta mai frumoși la chip decât cei ce se hrăneau din masa împăratului. A tâlcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrăjitor de la palatul acestuia nu a reușit să le explice.

Pentru că nu s-au închinat unei statui a împăratului, cei trei tineri au fost aruncați într-un cuptor încins. Datorită credinței lor, Dumnezeu va preface focul în rouă. Motivul pentru care nu a fost aruncat și Daniel a fost acela că el primise numele Baltazar de la Asfanez, conducătorul eunucilor de la palatul lui Nabucodonosor, iar la babilonieni numele acesta era de o mare cinste, căci era nume de dumnezeu.

Refuză să se închine idolilor și este aruncat într-o groapă cu lei, în vremea împăratului Darie, din care va ieși nevătămat. În urma acestei minuni, împăratul Darie a scris la toate popoarele: „Pacea voastră să se înmulțească. De mine s-a dat această poruncă în tot pământul împărăției mele, că fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci și împărăția Lui nu se va strică și stăpânirea Lui îndelung stăpânește, sprijinește și izbăvește. Apoi face semne și minuni în cer și pe pământ, căci a izbăvit pe Daniel din gurile leilor”. Mai târziu va fi aruncat pentru a doua oară într-o groapă cu lei din cauza credinței în Dumnezeu, dar și de această dată va ieși nevătămat.

Când împăratul Cirus le-a permis evreilor să se întoarcă în țara lor de origine, Daniel a rămas în continuare cu persoanele care nu s-au mai întors. Astfel, Daniel devine ocrotitorul celor care au emigrat sau au fost duși în exil.

Daniel și cei trei tineri au murit în vremea împăratului Atic. Din Sinaxar aflăm că la Învierea lui Hristos, au înviat și aceștia și s-au arătat multora.

Sfinții Părinți au rânduit că pomenirea lor să fie făcută cu șapte zile înainte de nașterea Mântuitorului, pe motiv că aceștia erau din seminția Iudeii, din care și Mântuitorul nostru Își trage neamul după trup.

Daniel însemna, în evreiește, „Dumnezeu este judecătorul meu“. Sfântul Proroc Daniel se număra între cei patru mari Proroci ai Vechiului Testament, împreună cu Sfinții Isaia, Ieremia și lezechiel.

sursa: crestinortodox.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.