Dental Alliance

July 27, 2024

Sfaturi ale polițiștilor referitoare la circulația pe două roți

0
YRY Residence

Go Padel Roman

Indiferent dacă vă plimbați deja cu trotineta sau sunteți pe cale să faceți primul drum pe două roți, cunoașterea regulilor este esențială pentru o experiență plăcută și fără riscuri.

Haideți să explorăm împreună sfaturile noastre, pentru a vă asigura că fiecare aventură pe trotinetă este plină de bucurie și se desfășoară într-un mod responsabil. Să înceapă distracția în siguranță!

E important să călătorim în siguranță pe trotinetă. Dacă mai multe persoane se deplasează împreună pe o trotinetă, se pot răni pentru că aceasta devine greu de controlat și de menținut în echilibru.

Atunci când ne deplasăm cu trotineta, trebuie să ținem mâinile pe ghidon tot timpul. În caz contrar trotineta devine extrem de greu de controlat și ne vom expune unor situații de risc.

Chiar dacă poate părea distractiv trebuie să ne gândim mereu la siguranța noastră și a prietenilor noștri.

Iată câteva reguli de bază în utilizarea unei trotinete pe drumurile publice:

Dacă vrei să folosești o trotinetă electrică, trebuie să ai cel puțin 14 ani și să ai asupra ta un act de dientitate.

Când mergi cu trotineta pe drumurile publice, trebuie să te deplasezi în aliniament, pe un singur rând. Dacă ești cu prietenii, trebuie să meargă unul în spatele celuilalt, nu alături.

Deplasarea pe trotinetă se realizează în picioare și cu mâinile pe ghidon și trebuie să respecte condițiile tehnice minime. Acestea se referă la un sistem adecvat și funcțional de direcție, un dispozitiv de frânare, precum și la un sistem de avertizare sonoră.

Dacă mergi cu trotineta noaptea, trebuie ca această să fie echipată cu lumini, pentru a fi vizibil pentru toți cei din jur.

Dacă vrei să schimbi direcția, trebuie să mergi pe lângă trotinetă, cu respectarea regulilor privind circulaţia vehiculelor trase sau împinse cu mâna.

Dacă pe stradă există o pistă specială pentru biciclete, folosește-o când mergi cu trotineta.

Dacă ai sub 16 ani, trebuie să porți cască când te deplasezi cu trotineta. Dar e bine să porți cască oricum, ca să fii în siguranță.

Înainte să începi să te deplasezi cu trotineta, asigură-te că roțile sunt în regulă, frâna funcționează bine, bateria are destulă energie și că poți să accelerezi fără probleme.

Înainte să închiriezi o trotinetă, asigură-te că ai cel puțin 16 ani și că părinții sunt de acord.

Dacă nu știi să folosești trotineta, cere ajutor și citește instrucțiunile.

Pentru a readuce aminte celor ce utilizează trotineta aceste reguli, în perioada 21-26 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț și Biroului Rutier Piatra-Neamț au desfășurat, în municipiul Piatra-Neamț, o acțiune care a avut drept scop prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați acești participanți la trafic și conștientizarea acestora cu privire la pericolele la care se expun, dacă încalcă regulile rutiere.

Nu uitați, întotdeauna, siguranța vine pe primul loc!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.