Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

ȘI SINDICATELE NEMȚENE ”DAU ÎN CLOCOT”

0

Președintele  Federației Cartel ”Alfa” Neamț, Dănuț Radu, împreună ceilalți membri ai federațiilor sindicale nemțene susțin că acțiunile de protest sindicale împotriva măsurilor guvernamentale de trecerea a contribuțiilor de la angajator la angajat sunt de natură să arate dimensiunea nemulțumirilor generale față de politica guvernamentală actuală, care a scos mulțimea în stradă.

Este clar că județul Neamț nu poate fi  decuplat de la seria de proteste ale marilor confederații sindicale din România. Confederația din care fac parte, CNSLS <<Frăția>>, condusă de Bogdan Hossu, a fost cea care a deschis seria protestelor sindicale, încă din 2 octombrie, împotriva trecerii taxelor sociale de la angajator la angajați. La începutul lunii noiembrie am organizat la județ o serie de acțiuni de protest, care au culminat cu mitingul de la București, la care au participat  în Piața Victoriei cel puțin 8.000 de protestatari. La toate întâlnirile și negocierile cu Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, noi am fost extrem de activi și vocea noastră s-a auzit puternic în corul acesta al protestatarilor.

Am colaborat la elaborarea scrisorii deschise adresată președintelui țării, Klaus Iohanis, căruia i-am solicitat să medieze conflictul între Guvern, sindicate și confederațiile patronale. În funcție de reacția Guvernului ne vom adapta protestele, împreună cu toate celelalte federații și confederații sindicale. La mitingul de la București și noi, ca membri ai Sindicatului <<Metarom >> și ai Confederației Neamț a Cartelului <<Alfa>>,  am participat activ. La începutul lunii octombrie s-a organizat, la nivelul județului, la Prefectura Neamț și o întîlnire a Comisiei de Dialog Social în care au fost discutate și aceste probleme.

La reproșurile noastre ni s-a răspuns atunci că nu există elemente concrete despre modul în care urmau să se adopte măsurile din pachetul de legi respective. Motivația aceasta față de diverse politici guvernamentale îndreptate împotriva masei de salariați continuă și e ceea ce nemulțumește pe toată lumea. În funcție de reacția Guvernului vom stabili calendarul seriei ulterioare de proteste. Este la mintea oricui că un guvern responsabil,un partid  responsabil nu ar merge înainte cu aceste măsuri aberante, în condițiile în care strada dă în clocot. Nu poți ignora faptul că în stradă, sunt  umăr la umăr:sindicatele și patronatele.

Este clar că nimeni nu poate obliga angajatorii să crească salariul brut de așa natură încât să nu se diminuieze salariile nete. În actuala situație economică a țării patronii nu sunt dispuși să crească salariul brut pentru a nu se diminua veniturile nete ale salariaților din mediul privat. De altfel probleme serioase salariale are și sectorul bugetar din cauza creșterilor salariale din instituțiile publice care au adus la imposibilitatea ca autoritățile publice locale să mai poată  face vreo investiție serioasă, mai ales în comunitățile locale, care stau cu mâna întinsă la București. Au mărit în mod iresponsabil salariile din sistemul bugetar, au majorat pensiile speciale fără să se gândească la faptul că bugetul o să <<plesnească >>”, a precizat  Dănuț Radu.

Acesta a spus că și patronatul de la ”Arcelor Mital Steel” asteaptă să vadă ce se va întâmpla în perioada următoare. Sindicaliștii susțin că interesant  este faptul că și Consiliul Investitorilor Străini din România cere revizuirea deciziilor guvernamentale pentru a nu mai bulversa mediul de afaceri, incapabil la ora aceasta să-și facă proiecții viitoare, pentru afacerile din România.

Investitorii străini au recunoscut că nimeni nu-i poate obliga să majoreze retribuțiile brute ale angajaților, de așa natură încât omul să nu primească o retribuție mai mică”, a mai spus Dănuț Radu.

Faptul că Guvernul a amânat ședința de vineri, 3 noiembrie, este un semn, spun liderii de sindicat, că cineva de la Palatul Victoriei sau de la sediul central al PSD a conștientizat faptul că s-ar putea ca Guvernul Tudose să renunțe la această măsură controversată, motivată și de faptul că măsurile fiscale haotice au primit aviz negativ de la Consiliul Economic și Social. Liderii de sindicat nu exclud posibilitatea unei greve generale în condițiile în care guvernul nu va renunța la asumarea răspunderii pe acest pachet de legi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.