Dental Alliance

August 19, 2025

Siguranța în trafic: pe timp de noapte, la 20 de metri e deja prea târziu

0

De la începutul anului, pe drumurile din județ s-au înregistrat 11 evenimente rutiere cauzate de vizibilitatea redusă a atelajelor hipo, bicicliștilor, motocicliștilor, pietonilor și a altor vehciule care circulă pe timp de noapte fără a purta elemente reflectorizante sau fără a utiliza dispozitive de semnalizare luminoasă. În urma acestor evenimente rutiere 9 persoane au fost rănite ușor și 2 au fost rănite grav.

Pentru a demonstra pericolul real, împreună cu colegii de la Secția de Poliție Rurală Crăcăoani am realizat un experiment, pe un drum închis circulației publice, unde un atelaj hipo nesemnalizat a devenit vizibil pentru un conducător auto abia de la 20 de metri distanță, mult prea târziu pentru a evita impactul.

Ulterior, același atelaj a fost echipat cu elemente reflectorizante, iar vizibilitatea a crescut semnificativ, acesta putând fi observat de la 90 de metri distanță.

Diferența poate face ca o viață să fie salvată!

Recomandări preventive pentru siguranța în trafic pe timp de noapte:

  • Pietonii sunt obligați să poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante sau să utilizeze o lanternă atunci când circulă pe drumurile publice neiluminate.
  • Bicicliștii și motocicliștii trebuie să își doteze vehiculele cu sisteme de iluminare funcționale și benzi reflectorizante, atât în față cât și în spate.
  • Conducătorii de atelaje hipo trebuie să monteze pe vehicul dispozitive reflectorizante sau luminoase, vizibile din spate și din lateral.
  • Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza pe sectoarele de drum neiluminate și să manifeste atenție sporită în zonele rurale, unde frecvent pot apărea pietoni, bicicliști sau vehicule cu tracțiune animală.

Siguranța în trafic depinde de fiecare dintre noi! Vizibilitatea pe timp de noapte salvează vieți.

Leave a Reply