Sisteme fotovoltaice pentru Elis Pavaje. Investiție în valoare de peste 600.000 euro
Furnizorul independent de energie electrică Restart Energy anunță semnarea unui contract cu Elis Pavaje pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice, cu o putere cumulată de 834,50 kWp.
Investiția totală se ridică la o valoare de peste 600.000 euro și urmează a fi amortizată în mai puțin de 4 ani, potrivit companiei. Investiția urmărește acoperirea a 18% din necesarul de energie al Elis Pavaje.
Proiectul presupune instalarea a 1.855 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de 5.070 mp, pe acoperișul halelor din trei locații, situate în județele Alba, Neamț și Prahova. Generatorul fotovoltaic va produce 23.565 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de 3.211.450 euro.
“Investiția în energie verde este o soluție necesară pentru protejarea mediului și cât se poate eficientă din perspectivă de business. Producția proprie de energie regenerabilă permite companiilor realizarea unor costuri operaționale mai mici, dar asigură și independență, cu atât mai importantă azi, în condiții de piață instabile”, a declarat Emil Goţa, director general Elis Pavaje.