Dental Alliance

Șofer băut intrat în șanț, altul doar băut, altul ”fumat”… toți în Neamț. Polițiștii au deschis dosare penale

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În noaptea de 4 februarie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control  a traficului rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire al unui autoturism care se deplasa, pe strada Orhei, în municipiul Piatra-Neamț. Conducătorul auto, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Dragomirești, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 4 februarie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au efectuat semnal acustic și luminos de oprire al unui autoturism care se deplasa, pe Drumul Județean 207D, în localitatea Cotu Vameș. Conducătorul auto, în vârstă de 57 de ani, din aceeași localitate, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În noaptea de 5 februarie a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani în timp ce acționau pe linia de controlului şi supravegherii traficului rutier în localitatea Gherăești, pe strada 1 Decembrie 1918, au observat un autoturism avariat, aflat în șanțul de pe partea dreaptă a sensului de mers, șoferul acestuia aflându-se la volanul autoturismului. Conducătorul auto, în vârstă de 44 de ani, din aceeași localitate, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată, în jurul orei 02:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț, acționând pe strada Valea Albă, din Piatra-Neamț, au depistat un autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise. Menționăm că aceasta nu prezintă probă în dosarul penal, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.