Dental Alliance

Șoferi surprinși în trafic sub influența alcoolului

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 23:40, în timp ce polițiștii din cadrul Serviciului Rutier se aflau în desfășurarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Piatra Neamț, au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, din Borlești. Conducătorul auto, în vârstă de 31 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În baza verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.

***

După aproximativ o oră, polițiștii au depistat în trafic, pe aceeași stradă din municipiul Piatra Neamț, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Borlești. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată, în jurul orei 22.45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția municipiului Roman, au depistat în trafic, pe raza municipiului, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani. Conducătorul auto, din Roman, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.