Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Sorin Ovidiu Vîntu a rămas fără o proprietate de 700.000 de euro, din Roman

0

O clădire cu suprafața la sol de 834 mp și un teren de 4220 mp, aflată în Roman pe Bulevardul Republicii, nr. 3, va fi vândută la licitație pe data de 30 mai, cu prețul de pornire de 2.904.039 lei fără TVA, potrivit publicației de vânzare emisă de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Aeqitas. Imobilul respectiv a avut destinația de creșă-grădiniță și este situat în apropierea Casei Vârstnicului.

Proprietatea a fost inclusă în lista de imobile puse sub sechestru în dosarul Petromservice, în care Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv la 6 ani și 2 luni de închisoare în iulie 2016, iar sindicalistul Liviu Luca la 6 ani de închisoare. Conform procurorilor, în 2005, Liviu Luca a devenit acționar majoritar al SC Petromservice SA prin intermediul companiei Elbahold Ltd înmatriculată în Cipru, controlând activitatea ulterioară desfășurată de societatea respectivă prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acționarilor.

Sorin Ovidiu Vântu ar fi ajutat la administrarea companiei, fiind cel care ar fi finanțat preluarea pachetului de acțiuni. Ulterior, în 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere cu suma de 325 milioane euro, iar Liviu Luca a decis ca lichiditățile societății să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Sorin Ovidiu Vântu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaților sau să fie distribuite ca dividende acționarilor minoritari.

Din prejudiciul produs prin delapidarea companiei, instanța a decis ca inculpații să plătească peste 36 de milioane de euro, prin valorificarea celor peste 100 de imobile puse sub sechestru, inclusiv proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu de la Roman. Cu toate acestea, se cunoaște mai puțin cum a ajuns Sorin Ovidiu Vântu în posesia imobilului din Roman.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.