Dental Alliance
April 26, 2024

Șpagă de 100.000 de euro – banii primiți de un inspector antifraudă fiscală

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Un inspector antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală a fost reținut de procurorii DNA, după ce a cerut de la un fost director al Direcției suma de 100.000 de euro pentru a o da unui presupus procuror DNA, care ar fi urmat să dea o soluție favorabilă într-un proces care nu exista.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatei Georgiana Popa, inspector în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, acuzată de trafic de influență.

Potrivit DNA, în cursul lunii martie 2022, Georgiana Popa ar fi pretins, în mod repetat, de la un fost director în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, care este martor în cauză, suma de 100.000 euro, despre care susținea că o va remite unui procuror din cadrul DNA asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență.

„În schimbul banilor, presupusul procuror ar fi trebuit să dispună o soluție favorabilă martorului într-o eventuală cauză penală în care acesta ar fi fost cercetat. În contextul menționat mai sus, la data de 29 martie 2022, inculpata Popa Georgiana ar fi primit cei 100.000 de euro pretinși, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, au transmis procurorii DNA.

Inspectorul antifraudă urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.