Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

SPITALELE LUATE LA PURICAT DE DSP

Cele două spitale din Roman, respectiv Spitalul Municipal de Urgență și Spitalul de Psihiatrie ”Sfântul Nicolae”, dar și clinicile private ”Sfîntul Nectarie” Roman și Fundația Medicală ”Speranța Bolnavilor” de la Barticești, au fost supuse unui amplu control tematic de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică Neamț, primind termene de remediere pentru neregulille constatate. Controlul, care a dat, ca de obicei, multe frisoane celor controlați s-a derulat în perioada 2-30 mai, în cele 11 unități sanitare de stat și private, cu paturi, din județul Neamț.

Controlul a vizat o serie de aspecte generale, privitoare la modul de organizare și funcționare al unităților spitalicești, în baza Ordinului Ministrului Sănătății Nr. 1030 din 2009, care se referă la principalele aspecte legate de funcționarea unităților și desfășurarea în legalitate a actului medical destinat principalilor actori: medici, asistenți medicali, infirmieri, personal de îngrijire, personal TESA, bolnavi și aparținători. Conform raportului întocmit de DSP Neamț și remis Ministerului Sănătății, au fost relevate o serie de aspecte pozitive, constatate cu prilejul controlului amintit, referitoare la structura organizatorică, dotarea cu ascensoare a clădirilor multietajate, respectarea circuitelor medicale, modul de întreținere a spațiilor de cazare, a cabinetelor și spațiilor operatorii, la crearea stocurile de medicamente și biocide avizate de Ministerul Sănătății, în vederea combaterii infecțiilor intraspitalicești.

Au mai fost vizate și aspecte legate de asigurarea independenței energetice a unităților sanitare inspectate, în caz de avarii sau catastrofe naturale, modul de preparare a hranei asigurată bolnavilor, modul de sterilizare a instrumentarului, care a fost găsit corespunzător în doar 9 din unitățile vizitate.

Raportul relevă și disfuncțiile găsite de inspectorii sanitari care au primit termene de remediere și s-au soldat și cu amenzi, în valoare de 500 de lei de persoană, pentru neasigurarea apei sterile în blocurile operatorii, și șase pentru nerespectarea precauțiilor de lucru și protocoalelor de către personalul medical.

Per total, unitățile sanitare romașcane au ieșit, se pare, bine la control. Totalul amenzilor aplicate la nivelul județului au fost de 4.000 lei. Vom reveni cu un material despre rezultatele controalelor realizate la unitățile sanitare din Roman și zonă, în măsura în care vom primit informații transparente despre control, în baza Legii 544.