SPITALUL MUNICIPAL ROMAN ÎȘI COMPLETEAZĂ ECHIPA
Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman este, în continuare, preocupată de recrutarea de personal în posturile în care organigrama nu este completă.
În toată această perioadă de timp, s-au desfășurat concursuri de ocupare a unor posturi vacante în organigrama unității noastre. Este vorba de posturi de telefoniști, liftieri, șef depozit, manipulant, registrator CPU, posturi care au fost deja ocupate.
Ne-am aflat și în procedură de desfășurare a concursului de registrator pentru Secția Endocrine și ORL, unde s-au desfășurat deja probele scrise și practice. Pe 28 iunie a avut loc un alt concurs de ocupare a unui post de medic laborator analize și, în același timp, s-a susținut examenul de promovare a unor asistenți din poziția de debutanți, cu șase luni vechime și trecerea acestora la o treaptă superioară de vechime.
Toți cei 10 asistenți care s-au prezentat la acest examen l-au și promovat. Au avut loc și examene de ocupare a unor posturi de îngrijitori la Pneumologie un post, la Oncologie două posturi, Neurologie un post, Cardiologie două posturi, Neonatologie două posturi, Pediatrie două posturi și Administrativ un post. Pentru Serviciul Informatic și Statistică Medicală am scos la concurs un post de asistent medical.
Conform site-ului SMUR, a fost ocupat postul de registrator medical la Compartimentul de Endocrinologie, în schimb pentru jumătatea de normă de la Secția ORL, examenul n-a fost promovat de nimeni.