Dental Alliance
April 25, 2024

stiri 24 iunie 2015

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Strădanii pentru îmbunătăţirea mesei în Spital

În perioada vizitei comisiei de acreditare, conducerea Spitalului se străduieşte să îmbunătăţească meniul bolnavilor, în condiţiile în care alocaţia de hrană, stabilită printr-o Hotărâre de Guvern din 2008, este total insuficientă, la ora aceasta.

Se pregătește asfaltarea în Bălcescu și Petru Rareș

Reprezentanții administrației publice locale spun că se vor ține de cuvânt și, de anul viitor, vor demara un proiect ambițios de asfaltare a celor două cartiere văduvite în ultimii ani de investiții – Bălcescu și Petru Rareș. Anul acesta ar trebui ca în aceste zone să fie rezolvată în totalitate partea de alimentare cu apă și extinderea canalizării, iar de anul viitor să se treacă la punerea în execuție a poiectelor de asfaltare.

Se intră în vacanţă judecătorească

Magistraţii din judecătorii şi tribunale se pregătesc pentru o binemeritată vacanţă judecătorească de vreo două luni. Pe cale de consecinţă şi avocaţii vor avea timp de două luni mai puţin de lucru.

Romanul, oraș verde

Primarul Laurențiu Leoreanu s-a aflat, săptămâna trecută, la București pentru a discuta cu factorii de resort includerea municipiului Roman într-un proiect național ce oferă asistență gratuită privind eficientizarea energetică. Strategia Energetică Națională pentru perioada 2015-2035 a fost aprobată în urmă cu o lună.

Program normal la Evidența Populației

Lunile de vară înseamnă și venirea în țară a romașcanilor care lucrează peste hotarel. Ca-n fiecare an, cei mai mulți dintre aceștia au nevoie de schimbarea actelor de identitate. Direcția de evidenă informatizată a persoanei deservește inclusiv cele 24 de comune arondate Romanului, ceea ce ar putea duce la o supraaglomerare.

Inaugurarea Ștrandului, un succes și pe Facebook

Peste 15.000 de utilizatori ai programului de socializare Facebook au apreciat cea mai nouă investiție inaugurată de conducerea municipiului – Complexul de agrement Moldova. Funcțională de la începutul acestui an, pagina oficială de Facebook a Primăriei Roman a început să fie din ce în ce mai apreciată, aici oferindu-se informații utile despre activitatea din administrația locală.

Alexandra Vătămănelu, o şefă de promoţie la superlativ

Alexandra Vătămănelu a terminat clasa a XII-a cu media 9,80. Cu modestie, Alexandra aminteşte câteva din performanţele sale şcolare şi pasiunea pentru chimie şi geografie, unde de altfel a obţinut şi rezultate notabile la olimpiadele de profil.

Bogdan Dragoș și Tineretului, aproape gata

Lucrările de modernizare cu covor asfaltic a străzilor importante din oraș continuă. Pe lângă acestea, echipele de constructori intervin și la amenajarea unor parcări, precum și la modernizarea trotuarelor cu dale din beton. În acest moment se lucrează pe strada Bogdan Dragoș și se realizează parcări pe bulevardul Republicii, o altă arteră pe care s-a turnat deja covor asfaltic.

Adversităţile politice sunt istorie

Deşi recunosc că, în 2012 cei care au fost adversari politici, s-au atacat reciproc şi s-au situat pe poziţii diferite, liderii politici liberali dau asigurări că primirea în PNL a primarului Laurențiu Leoreanu, trebuie să aducă în partid linişte şi creştere numerică a organizaţiei.
SHOW MORE

17 câini polițiști ne pot salva viața

În cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț sunt activi 17 câini polițiști. Aproximativ cinci ore pe zi, câinii sunt antrenați de agenții conductori. Câinii de poliție nemțeni sunt pregătiți să intervină în salvarea de vieți omenești, depistarea persoanelor dispărute și nu în ultimul rând în identificarea infractorilor pentru a fi trași la răspundere penală.