Dental Alliance

August 12, 2026

Ștrandul Municipal Roman se redeschide astăzi, 12 august, de la ora 14:00

0
strand

DCIM100MEDIADJI_0013.JPG

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

Primăria Municipiului Roman informează că Ștrandul Municipal Roman își redeschide porțile pentru public astăzi, 12 august, începând cu ora 14:00.

Redeschiderea are loc în urma verificărilor efectuate și a analizelor fizico-chimice și bacteriologice realizate de Direcția de Sănătate Publică Neamț, care au confirmat că apa din bazinele mic și mijlociu îndeplinește parametrii de siguranță pentru sănătatea populației.

În ceea ce privește bazinul mare, Primăria Roman așteaptă rezultatele analizelor. Acesta va fi redeschis publicului imediat ce vor fi confirmate toate condițiile necesare de siguranță.

Acces gratuit în primele două zile

Pentru a marca redeschiderea ștrandului:

12 august – acces gratuit pentru toți vizitatorii;

13 august, între orele 09:00 și 11:00 – acces gratuit pentru elevi și studenți. Gratuitatea este valabilă exclusiv pentru persoanele care se prezintă în acest interval orar.

Redeschiderea într-un timp cât mai scurt, dar cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță, a fost posibilă datorită eforturilor susținute ale echipelor din cadrul Primăriei Municipiului Roman, care au intervenit cu responsabilitate pentru remedierea situației și pentru protejarea sănătății publice.

Situația cu care s-a confruntat Ștrandul Municipal Roman este una fără precedent în istoria acestui obiectiv de agrement. Tocmai de aceea, intervențiile și verificările au fost tratate cu maximă seriozitate, iar redeschiderea s-a realizat numai după confirmarea parametrilor de siguranță pentru bazinele care sunt disponibile publicului.

⚠️ Reguli stricte pentru toți vizitatorii

Odată cu redeschiderea ștrandului, respectarea regulilor de igienă și conduită este obligatorie pentru toți vizitatorii.

Administrația Ștrandului Municipal Roman va monitoriza permanent respectarea normelor, iar persoanele care nu respectă regulile elementare de igienă individuală și colectivă vor putea fi sancționate conform prevederilor legale.

În funcție de gravitatea situației, măsurile pot include evacuarea imediată din incintă și interzicerea accesului ulterior.

Siguranța și sănătatea publică nu sunt negociabile. Respectarea regulilor de către fiecare vizitator este esențială pentru ca Ștrandul Municipal Roman să rămână un spațiu sigur și plăcut pentru copii, tineri și familii.

Primăria Municipiului Roman le mulțumește romașcanilor pentru răbdare și încredere și îi invită să se bucure din nou de Ștrandul Municipal, cu respect, responsabilitate și grijă față de spațiul comun.

Leave a Reply