Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

Succes al programului de ecologizare a zonei Lacul Roșu – Bârnadu, derulat cu implicarea Consiliului Județean Neamț

0

Acțiunea de strângere a deșeurilor în zona Lacul Roșu, prin Cheile Bicazului, până la Bârnadu, s-a dovedit a fi de mare interes pentru zeci de voluntari care au răspuns astăzi invitației Consiliului Județean Neamț, de a participa la ecologizare.

Voluntarii, care au avut ca punct de întâlnire parcarea cu foișoare de la km 29 (la 200 de metri de la ieșirea din tunel, în direcția Lacu Roșu), la ora 10:00, s-au împărțit în mai multe echipe și au acționat pe trasee diferite, în zona montană de la limita dintre județul Neamț și județul Harghita. Conform regulamentului programului de ecologizare, toți participanții au primit, din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
„Hășmașul Mare“, saci pentru deșeuri și mănuși de protecție.

„A fost o activitate care se cerea efectuată, având în vedere că deși trăim în Mileniul III, încă mai sunt oameni care aruncă deșeurile la întâmplare, poluând mediul înconjurător – ape, păduri, terenuri. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației noastre, de a participa la această acțiune de ecologizare. Îi felicit pentru simțul civic și pentru disponibilitatea de a presta o activitate care nu este dintre cele mai «elegante», dar care se cerea imperios făcută, pentru a avea un mediu curat, «nederanjat» de inconștiența umană“, a
declarat Răducu-Adrian Păduraru, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

„Este trist că deși suntem în vârful piramidei trofice, noi, oamenii, poluăm cel mai mult. Sper ca odată cu trecerea timpului să învățăm să respectăm natura, pentru că în felul acesta ne respectăm pe noi! Participanții care au adunat astăzi deșeuri din zona Lacul Roșu au strâns de pe munte inclusiv anvelope! Asta spune multe despre unii oameni care își permit să aibă un autoturism, dar nu au obiceiul de a se preocupa să ducă la un centru de reciclare cauciucurile, atunci când le schimbă“, a precizat Ion Asaftei, președinte al Consiliului Județean Neamț.

Consiliul Județean Neamț este una dintre instituțiile care a sprijinit, astăzi, programul de ecologizare „Să facem curățenie în natură“, în calitate de membru al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară „Hășmașul Mare“.

Pentru strângerea deșeurilor, participanții au intervenit pe patru trasee. Unul, de la Bicăjel spre refugiul Panoramic Piatra Mariei; altul, de la punctul de întâlnire a voluntarilor și până înspre Cheile Bicăjel; al treilea traseu a acoperit zona dintre punctul de întâlnire a ecologiștilor, până către Lacul Roșu și ultimul traseu a fost pe DN12, înspre strada Bârnadu.

Obiectivul programului de strângere a deșeurilor a fost de a mobiliza oamenii pentru un scop comun: conștientizarea necesității protecției mediului.
Participanți la acest program au fost reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Hășmașul Mare, ai Consiliului
Județean Neamț, ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ“, ai comunei Bicaz Chei, ai Salvamont Gheorghieni, Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș și ai Operatorului de salubrizare Zona 4 Neamț – S.C. EDIL INDUSTRY S.R.L..

Consiliul Județean Neamț a aderat anul trecut la Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară „Hășmașul Mare“, urmărind prin acest demers dezvoltarea comunităților nemțene din arealul Masivului Hășmașul Mare, modernizarea infrastructurii, susținerea activităților economice, sociale, culturale și de mediu, prin implicarea tuturor autoritățile administrației publice competente din această zonă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.