Suferinţă groaznică pentru o bătrână din Neamţ în prag de Crăciun
O bătrână din Târgu Neamţ, care abia îşi ducea traiul zilnic, a rămas şi fără televizor, după ce doi hoţi i-au intrat în casă, în miez de noapte. Pentru că nu prea au găsit ce să fure, cei doi i-au luat televizorul bătrânei şi au fugit.
Suferinţă groaznică pentru o bătrână din Neamţ
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au anunţat că au identificat persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat, tentativă de furt calificat și tentativă de viol.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 16 decembrie, un bărbat de 39 de ani, împreună cu un minor, din Piatra Neamț ar fi pătruns, fără drept, în locuința unei femei de 89 de ani, din Tîrgu Neamț, de unde ar fi sustras un televizor și alte bunuri.
În urma investigațiilor, barbatului i-a fost documentată activitatea infracțională, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț pentru alte cauze penale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și tentativă de viol.