Sute de amenzi pentru pietoni, bicicliști și căruțași dar și pentru neacordare de prioritate, într-o singură săptămână! La nivelul județului au fost suspendate peste 120 de permise auto!

În ultima săptămână, polițiștii rutieri au acționat atât pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști și căruțași, cât și pentru combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și respectarea regimului legal de viteză.

În perioada 24 – 30 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier cu sprijinul celor ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

Astfel, pentru neregulile depistate în trafic, au fost aplicate 977 de sancțiuni contravenționale, din care 936 aplicate conform O.U.G. 195/2002 și 41 conform altor acte normative.

Din totalul acestora, 359 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 52 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 43 de sancțiuni aplicate căruțașilor, 28 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 20 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 13 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 12 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 6 pentru depășiri neregulamentare și 403 pentru alte abateri rutiere.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 125 de permise de conducere.

Dintre acestea, 67 au fost pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 20 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 13 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 12 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 6 pentru depășiri neregulamentare și 7 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

Totodată, au fost retrase 45 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

În această perioadă, polițiștii rutieri au constatat 11 infracțiuni, din care 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 3 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 2 pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.