SUTE DE SANCȚIUNI ȘI ZECI DE PERMISE REȚINUTE, ÎN DOAR DOUĂ ZILE
Poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier Neamț, au acționat pentru prevenirea și constatarea abaterilor de natură să distragă atenția conducătorilor auto, respectiv utilizarea telefoanelor mobile fără a se folosi dispozitive sau accesorii de tip mâini-libere.
În două zile, au fost constatate cinci infracțiuni la regimul rutier, două pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, iar trei pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
De asemenea, poliţiştii au reținut 24 de permise de conducere, din care 11 pentru viteză şi două pentru alcool, fiind retrase şi cinci certificate de înmatriculare.
În total, au fost aplicate 360 de sancţiuni, din care 128 pentru nerespectarea vitezei de deplasare pe drumurile publice a autovehiculelor, 81 pentru neutilizarea centurii de siguranță, iar 47 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru folosirea telefonului în timpul mersului fără a utiliza un dispozitiv de tip mâini-libere.
Poliţiştii rutieri vor acţiona şi în următoarea perioadă pentru preîntâmpinarea evenimentelor rutiere pe principalele drumuri naţionale din județul Neamţ.