Dental Alliance

December 10, 2024

Tânăr de 16 ani din Icușești, mort sub roțile unei căruțe, la doar câțiva metri de mama sa

0

Un adolescent de 16 ani a murit după ce a fost călcat de o căruță trasă de un tractor la volanul căruia era mama sa. Tragedia a avut loc în județul Neamț, pe un drum comunal din satul Mesteacăn, comuna Icușești.

  • Paramedicii nu au putut decât să constate decesul adolescentului
  • Mama tânărului, cercetată pentru ucidere din culpă
  • Vehiculele nu erau înmatriculate, iar femeia nu avea permis

În urma primelor investigații a reieșit faptul că femeia, care nu avea permis de conducere pentru respectivul ansamblu de vehicule, și-a strivit fiul fără să vrea, după ce acesta a căzut de pe baloții de fân de pe remorcă.

“O femeie în vârstă de 41 de ani, din Icușești, conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor ce tracta o balotieră, urmată de o remorcă și de o căruță. Fiul acesteia, în vârstă de 16 ani, se afla pe baloții de fân aflați în remorcă. La un moment dat, adolescentul s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe carosabil, fiind strivit de roțile căruței”, a explicat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Potrivit Mediafax, echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul tânărului.

Mama acestuia este acum cercetată pentru ucidere din culpă, dar și pentru că nu avea permis de conducere. De asemenea, tractorul și remorca nu erau înmatriculate.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.