Dental Alliance

August 1, 2025

Tânăr de 20 de ani mort într-un accident din Neamț

0

La ora 19:34, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe DN 15 C, în comuna Brusturi. Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de susținere a unui indicator stradal (la granița cu județul Suceava).
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Brusturi, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SAJ Târgu-Neamț, Detașamentul de pompieri Fălticeni și SAJ Fălticeni.
Ajunși la locul indicat, pompierii târgnemțeni au constatat că o persoană era încarcerată. Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei s-a intervenit pentru scoaterea victimei din interiorul autoturismului. Victima, în stare de inconștiență, a fost preluată de echipajele SMURD și SAJ care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, tânărul în vârstă de 20 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Leave a Reply