Tânăr din Neamț dat dispărut
La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați de către reprezentantul unui Școli Profesionale Speciale din Ștefan cel Mare cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, LUCA GABRIEL VASILICĂ, în vârstă de 18 ani, a plecat în mod voluntar din unitatea unde era instituționalizat și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: înălțime – 1.66 m, greutate –50 de kilograme, păr negru, lung, constituție atletică.
La momentul dispariției acesta era îmbrăcat cu o geacă din fâș de culoare neagră, pantaloni tip jeans de culoare negru, fiind încălțat cu pantofi sport de culoare gri.
Facem precizarea că acordul de mediatizare a fost obținut la data de 8 decembrie a.c.
Polițiștii au efectuat verificări pe raza localității Ștefan cel Mare și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de aceasta.
Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție!