Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Ţara în care s-au construit 6000 km de autostradă într-un an. Anul trecut România a reuşit performanţa de a nu inaugura niciun kilometru nou de autostrada

Anul trecut România a înregistrat „recordul“ de a nu inaugura niciun kilometru nou de autostradă, infrastructura modernă rămânând la 747 km, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În acelaşi timp, în India s-au construit 6000 km de autostradă în 2015-2016. Prim ministrul Indiei, Narendra Modi, a declarat că guvernul pe care-l conduce a realizat 6000 km în anul 2015-2016 şi a electrificat 1730 km de cale ferată. De asemenea, guvernul mai plănuieşte să contruiască alţi 10,098 de km de autostrada. Modi a punctat faptul că este nevoie decongestionare a anumitor autostrazi foarte importante pentru infrastructură. India are peste 100,000 de km de autostradă şi o linie express de 1454 de km. Sigur, poate comparaţia pare puţin deplasată, însă datele arată diferenţele uimitoare dintre cele două economii şi India ar putea fi un exemplu pe care l-am putea urma. Dacă ne uităm la vecini noştrii, maghiarii, avem de învăţat. Ungaria are 7 autostrăzi, adică 950 de km de autostradă. De asemenea, în iulie 2016, în Bulgaria erau 776 km de autostradă. Alţi 500 km sunt plănuiţi a fi construiţi. Ieri, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că în 2017 vor fi lansaţi 800 de kilometri de autostrăzi şi că i-a prezentat premierului „o listă cu constructorii neserioşi”. „Am deblocat până acum proiecte de infrastructură care valorează în total 14 miliarde de euro. Lansăm 800 de kilometri de autostrăzi, cu proiectele pe care deja le ştiţi foarte bine, aş menţiona Autostrada Sibiu-Piteşti (tronsoanele de la capete, loturile 1 şi 5), Centura de Sud a Bucureştiului, tronsonul Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni şi, integral, Craiova-Piteşti”, a declarat Răzvan Cuc, după o vizită pe care premierul Mihai Tudose a efectuat-o la Ministerul Transporturilor.