Dental Alliance
April 26, 2024

Temperaturi plăcute și ploi de vară. De când revine canicula. Prognoza meteo pentru săptămâna 11 – 17 iulie 2022

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Ne așteaptă o săptămână fără prea mari excese, de vară autentică, plăcută. Temperaturile rămân, încă, la un nivel respirabil. Totuși, spre sfârșitul săptămânii se încălzește în toată țara, temperaturile vor ajunge din nou spre pragul de caniculă.

Chiar dacă vom avea precipitații aproape în fiecare zi, acestea vor fi nesemnificative, cel puțin pentru zonele unde seceta este cu adevărat dramatică.

Prognoza meteo pentru săptămâna 11 – 17 iulie 2022. Temperaturi minime:

Începem săptămâna cu minime plăcute. LUNI, temperaturile vor avea valori de la 14 spre 16, 17 grade, doar izolat, prin Dobrogea și pe litoral am putea avea și valori de 19 grade. Prin Transilvania, Maramureș, Crișana, nordul Moldovei, zonele deluroase vor fi minime și de 11 – 13 grade, cu 7 – 9 grade la munte (2 – 4 grade pe creste).

Dimineața zilei de MARȚI mai aduce valori de 16 – 17 grade doar prin estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea (aici ne putem apropia și de 19 – 20 de grade) în timp ce în restul țării avem o dimineață cu temperaturi de la 11 spre 13 grade, cu 6 – 8 grade la munte (2- 3 grade pe creste).

Minimele zilei de MIERCURI nu se schimbă foarte mult, doar prin Transilvania mai pierd un grad-două și se opresc la 10 – 11 grade.

Începând de JOI resimțim o încălzire evidentă. Se vor atinge 16 – 18 grade (doar prin Transilvania și Maramureș mai avem parte de 12 – 14 grade).

VINERI vorbim deja, din nou, de noapte tropicală, cu 20 – 22, 23 de grade prin Banat, Crișana, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea.

Tendința aceasta se va păstra inclusiv pe în WEEKEND, când și prin restul țării temperaturile se apropie de 18 – 20 de grade (cu 22 – 24 de grade prin sudul Olteniei, Muntenia, Dobrogea). Nordul Moldovei, Transilvania, zonele deluroase, Maramureș vor avea valori în jurul a 16 – 17 grade.

Prognoza meteo pentru săptămâna 11 – 17 iulie 2022. Temperaturi maxime:

Maximele zilei de LUNI vor ajunge la 25 – 27 de grade prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, în timp ce prin restul zonelor vor fi 20 – 22, 23 de grade. La munte maximele se opresc la 17 – 18 grade, cu 9 – 10 grade pe creste.

Ziua de MARȚI nu aduce schimbări majore, doar prin nordul Moldovei temperaturile mai scad puțin și se opresc la 17 – 19 grade, în restul țării urmând să avem aceleași valori și distribuție ca luni.

MIERCURI se încălzește susținut în Banat, Crișana, unde ne apropiem de 27 – 28, izolat chiar 29 de grade, în restul țării rămânem pe aceleași valori (spre 24 – 26, 27 de grade) ca în primele două zile.

Pe parcusul zilei de JOI, încălzirea devine evidentă în toată țara, în Banat, sudul Crișanei ne apropiem de pragul de caniculă (33 – 34 de grade), 27 – 29 de grade prin Transilvania, zonele deluroase, iar în restul țării de la 30 spre 31, 32 de grade. Și la munte se încălzește, atingem astfel valori de 29 – 21 de grade, cu 15 – 17 grade pe creste.

VINERI, prin Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea avem maxime de 32 – 34 de grade cu 27 – 29, 30 de grade în restul regiunilor.

WEEKENDUL aduce temperaturi care doar prin sudul extrem al Olteniei, sudul și estul Munteniei mai ating 32 – 34 de grade, în timp ce în restul regiunilor avem parte de maxime în jurul a 27 – 29 de grade. Prin Transilvania, Maramureș nu mai depășim 20 – 22 de grade iar la munte (mai ales pe creste), 12 – 14 grade.

Ziua de duminică vine cu temperaturi plăcute, 28 – 30, 31 de grade la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo pentru săptămâna 11 – 17 iulie 2022. Precipitații:

Prezența liniilor de convergență cauzate de nucleul rece în altitudine despre care am vorbit la contextul sinoptic vor aduce precipitații și pe parcursul săptămânii care urmează.

Noaptea de duminică spre LUNI aduce ploi prin sudul Moldovei, estul Munteniei, zonele montane, Banat, sudul Transilvaniei. Odată cu orele după amiezii avem condiții de ploaie prin nordul, sudul și estul țării. Cantități mai importante, spre 10 – 15 l/mp am putea avea prin zona județelor Brăila, Tulcea, dar și prin zonele montane.

MARȚI ploile, însoțișe și de fenomene convective, se concentrează pe nordul Moldovei, Transilvania, Maramureș. zonele montane dar vor fi prezente și prin Dobrogea. Prin Maramureș, nordul Transilvaniei, nordul Orientalilor se pot acumula 10 – 15, izolat 20 de l/mp.

Scenariul se repetă și MIERCURI, ploile preferă tot Transilvania, zonele montane, nordul și centrul Moldovei, Maramureș, dar și Dobrogea. Vorbim, totuși, de cantități nesemnificative. JOI, despre ploi am putea vorbi doar prin Moldova (nordul regiunii) iar vineri pe la munte și, izolat, prin Muntenia și Banat.

În WEEKEND vor fi ploi sâmbătă, în cea mai mare parte a țării (cu excepția sud-estului Munteniei și Dobrogea. Cantitățile cele mai importante le vom avea în zonele montane (15 – 20, 25 de l/mp), prin zonele deluroase (10 – 15 l/mp), Crișana, nordul Transilvaniei (10 – 15 l/mp).

Duminică ploile sunt prezente prin Muntenia, zona Subcarpatică (10 – 15, izolat 20 de l/mp), sudul Moldovei (10 – 15 l/mp), izolat și prin Transilvania, Orientali.

Deși vorbim de precipitații în aproape fiecare zi, singurele zone care vor primi săptămâna viitoare ceva cantități mai mari (dar nu mai mult de 25 – 30, izolat 35 de l/mp) vor fi zonele montane, în timp ce prin zonele deluroase, prin nordul Transilvaniei, Maramureș, dealurile Munteniei și, izolat, prin sudul Moldovei se pot strânge un 10 – 15 l//mp.

În restul țării ploile nu vor acumula mai mult de un 2 – 3, izolat 5 l/mp. Cantități cu totul insuficiente pentru seceta gravă care a cuprins mare parte din țară.

Prognoza meteo pentru săptămâna 11 – 17 iulie 2022. Context sinoptic:

Întreaga săptămână care urmează va găsi țara noatră poziționată sub influența dorsalei Anticiclonului Azoric, ceea ce va însemna un regim de presiune ridicată. Cu toate acestea, de interes vor fi și liniile de convergență care se vor forma, mai ales în prima parte a săptămânii, ca urmare a prezenței unui nucleu rece în altitudine, care va staționa deasupra țării noastre până spre joi.

Din punct de vedere al circulației maselor de aer, mai bine de jumătate din intervalul de prognoză avem parte de un transport de aer mai rece decât normalul perioadei, pe o direcție de deplasare NV – SE, cu abateri termice negative care, la 850 hPa vor ajunge și la –6, –7 grade sub normalul perioadei. Chiar dacă pe parcursul zilelor de joi și vineri primim un aer mai cald, pe transport atlantic, weekendul aduce o nouă ușoară răcorire.

Sursa: prognozemeteo.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.