Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Toate fișele medicale pentru obținerea permiselor portarmă sau a permiselor auto, verificate

0

Fisa medicala permis auto - StandardMed

Toate fișele medicale pentru obținerea permisului auto, permiselor de portarmă, precum și pentru obținerea ajutorului social și modul în care au fost realizate dosarele de pensionare pe caz de boală sunt verificate zilele acestea la nivel național de polițiști, după ce au apărut indicii că unele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să facă testele și analizele medicale necesare. Potrivit Poliției Române, au fost descoperite situații în care persoane încadrate cu handicap vizual grav sau cu handicap psihic au obținut permise de conducere.

 

Poliţiştii au făcut investigaţii în 55 de dosare penale, în care sunt vizate infracţiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi constituirea unui grup infracţional organizat, cercetările fiind în curs.
Conform unui comunicat de presă al Poliției Române, există indicii că în aceste cazuri în care au fost deschise dosare penale fişele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să facă testele și analizele medicale necesare.
 
Ce probleme au descoperit polițiștii în urma controalelor:
  • eliberarea de fișe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului;
  • consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fișe medicale de către asistenți medicali, după care fișele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate și parafate de către medicii specialiști;
  • consemnarea pe fișele medicale a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă;
  • avizarea fișelor medicale de medicii specialiști ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obținerea permisului de conducere să fie consultate;
  • falsificarea fișelor medicale de către persoane ce dețin cunoștințe avansate de operare a tehnicii de calcul;
  • obținerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic;
  • promisiunea obținerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influență asupra cadrelor medicale din unitățile spitalicești;
  • solicitare de sume de bani de la pacienți de către medici pentru a semna și parafa fișele medicale.

Poliția subliniază că situațiile în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut/preschimbat permisul de conducere “pot avea un impact grav în ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice”.

 
Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru obținerea permisului de conducere candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere. De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetățenii sunt obligaţi să efectueze un examen medical.
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.