Tot de Paști, încă o gospodărie mistuită de flăcări
În data de 25.04.2022, la ora 15:10, prin apel 112 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o locuință situată în comuna Ghindăoani.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și voluntari din cadrul SVSU Ghindăoani
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare de fum la acoperiș și la o cameră amenajată în pod, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Au ars acoperișul pe o suprafață de 130 mp și bunurile materiale din podul locuinței (obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile etc).
Proprietara locuinței, în vârstă de 76 de ani, a suferit atac de panică. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.
Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost trăsnetul.