Tradiţii, superstiţii şi ritualuri mai puţin ştiute în Ajunul Crăciunului

De Ajunul Crăciunului se leagă cele mai multe superstiţii şi tradiţii populare, mulţi dintre români fiind convinşi că dacă respectă anumite obiceiuri, vor avea noroc şi vor fi binecuvântaţi în anul ce vine.

Astăzi, în Ajunul Crăciunului, românii fac ultimele pregătiri pentru una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii, Crăciunul.

În această zi, este bine să ții cont de câteva tradiții, obiceiuri şi superstiţii dacă vrei să îți meargă bine tot anul care urmează.

Superstiţii în Ajun de Crăciun

Se spune că pentru a avea noroc în noul an, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun.

În ziua de Ajun se taie câte un măr, iar dacă mărul are viermi, se spune că cel care a tăiat fructul va fi încercat de boală tot anul, iar dacă mărul este putred, atunci va muri.

În ziua de Ajun nu sunt permise supărarea, certurile şi loviturile: cel care loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat.

Deşi majoritatea oamenilor împodoesc bradul de Crăciun când le permite timpul, acesta se împodobeşte de fapt în seara de Ajun, pe 24 decembrie.

Conform unei superstiţii, în ziua de Ajun nu este permis consumul de rachiu. Se spune că cel care bea rachiu pe 24 decembrie, va fi batjocorit de diavol.

Cei ce cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului.

Casa nu trebuie măturată în ziua de Ajun, căci aşa se alungă tot norocul.

Tradiţii şi ritualuri înaintea Naşterii Domnului

Un obicei popular este aducerea unei crenguţe de vâsc în casă. Aceasta este aducătoare de noroc, belşug şi alungă certurile şi ghinionul.

O tradiţie presupune împodobirea bradului de Crăciun cu un săculeţ mic, umplut cu boabe de fasole albă. Acestea simbolizează puritatea sufletului.

O altă tradiţie este recuperarea tuturor bunurilor împrumutate de-a lungul anului. 

Un obicei respectat în special la sate este aruncarea boabelor de grâu sau porumb către colindători. Boabele călcate trebuiesc împărţite apoi la păsări, pentru ca acestea să dea ouă din belşug în noul an.

Obiceiuri în Ajunul Crăciunului

În seara zilei de 24 decembrie, are loc în Banat „Slobozirea roatei de foc”, ceea ce este o indicaţie că ritul solar de la echinocţiu s-a practicat şi la solstiţiul de iarnă. Tot în seara de ajun, în Banat, se pune un butuc în vatră, care se numeşte „Buşteanul Crăciunului” şi se crede că focul nu trebuie să se stingă deloc, potrivit „Dicţionarului de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti” (2016), de Romulus Antonescu.

În alte părţi ale ţării, în noaptea Crăciunului, nu se ard lemne tăiate, ci numai buturugi, cărora, când ajung la incandescenţă, li se înalţă cântări. Zgândărirea focului din cămin ori din vatră cu bâtele de către colindători, în noaptea dinspre Crăciun, nu poate să însemne decât incitarea şi învierea focului, adică o simbolică sprijinire sau provocare a învierii soarelui, care, în concepţia vechilor popoare, se petrecea în noaptea de 24 spre 25 decembrie, ultima dată fiind considerată ziua naşterii soarelui neînvins.

În Maramureş, când se pregătesc bucatele pentru Crăciun şi Anul Nou, din primul aluat se face un colac numit stolnic, care nu se umple cu nimic şi care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat. Picioarele mesei pe care urmează să fie aşezat stolnicul sunt legate între ele, pentru ca toţi membrii familiei să fie uniţi, cum sunt şi picioarele mesei. Pe blatul mesei, se aşează mai întâi otavă, iar pe aceasta stolnicul. Otava este prezentă pe masă obligatoriu, pentru că este adunată din mai multe locuri, cuprinde în ea multe flori şi este tânără. Stolnicul, pus pe masa cu otavă, nu se mişcă din loc pe parcursul tuturor sărbătorilor de iarnă, dar, în dimineaţa de An Nou, capul familiei taie felii din colac şi le dă fiecărui membru al familiei, precum şi fiecărei vite cornute, pentru „a avea noroc şi a fi feriţi de boale”.

Steaua este semn ceresc, vestind naşterea Mântuitorului, astfel că devine obiect ritual-ceremonial în cadrul obiceiurilor de iarnă, motivul apărând şi în cântecele „de stea” care se practică din Ajun şi până pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan.