Dental Alliance
March 28, 2024

Trafic cu arme în Neamț

0
trafic arme
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

În perioada iulie 2020 – mai 2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamț împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț au efectuat cercetări cu privire la activitatea infracțională desfășurată de către 3 persoane, foști membrii ai ”Academiei infractorilor”, în vârstă de 42, 41 și respectiv, 29 de ani.

Din probatoriul administrat în prezenta cauză, s-a reținut următoarea situație de fapt:
După ce mai multe arme letale cu muniția aferentă au fost introduse fraudulos pe teritoriul României, acestea au fost folosite la comiterea de infracțiuni cu violență, fiind utilizate și în bazele de antrenament ale acestei grupări infracționale.
Inițial, armele, muniția și grenadele au fost disimulate în diferite locații din municipiul Piatra Neamț, iar în perioada 2012-2014, un suspect, în vârstă de 29 de ani, a deținut și transportat de pe raza municipiului București către județul Cluj, în zona limitrofă a municipiului Cluj Napoca, o armă letală model AK 74, calibru 5,45 producție rusească, 2 încărcătoare, 63 de cartușe și o grenadă ofensivă RG 42, pe care ulterior le-a introdus într-o groapă de circa 1 metru adâncime, situată în zona de câmp din cartierul Baciu.


În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii august 2020, inculpatul s-a deplasat din localitatea Ruseni, județul Neamț, către municipiul București, prilej cu care a negociat vânzarea armei letale model AK 74, cele două încărcătoare, 63 cartușe și o grenadă ofensivă RG 42, solicitând suma de 1.500 euro în schimbul acestora.
Ulterior acestui moment, același suspect s-a deplasat din localitatea Ruseni în municipiul Cluj Napoca, în scopul identificării și dezgropării armei letale AK 74, calibru 5,45 producție rusească, a celor două încărcătoare și a unui număr de 63 de cartușe, respectiv a grenadei ofensive RG 42.


În cursul lunii aprilie 2021, arma, cartușele și grenada au fost identificate pe raza municipiului Cluj Napoca.
La data de 26.05.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamț împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, au organizat o acţiune operativă pe raza județului Neamț în cadrul căreia au fost efectuate 4 percheziții domiciliare și 2 percheziții auto, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, constând într-un număr de 4 telefoane mobile, 2 stick-uri de memorie tip USB, respectiv mai multe înscrisuri de tip transferuri Money Gram, bonuri, facturi fiscale, bilete de avion și înscrisuri ce conțin date de interes operativ.
La data de 26.05.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamț au dispus reţinerea inculpatului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, iar, la data de 27.05.2021, Tribunalul Neamț a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj și al polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
În activități, au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.