Dental Alliance
April 27, 2024

Traficul autovehiculelor, închis în judeţul Tulcea. Nouă localităţi nu au energie electrică

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Nouă localităţi din judeţul Tulcea nu au energie electrică şi traficul autovehiculelor pe toate drumurile este suspendat, din cauza ninsorii şi a viscolului puternic, a declarat pentru AGERPRES prefectul Alexandru Iordan.

Pe toate drumurile judeţene se acţionează pentru deszăpezire, însă din cauza viscolului zăpada revine pe carosabil.

“Facem apel către toţi cetăţenii pentru a nu pleca la drum. Traficul este închis pe toate drumurile. Dacă ne ajută natura, la noapte vom intra cu toate utilajele să deszăpezim. Acum se intervine pe situaţii punctuale”, a precizat Iordan.

Potrivit prefectului, numai miercuri autorităţile au intervenit în zeci de cazuri pentru deblocarea autovehiculelor.

Mulţi dintre cei blocaţi în viscol au fost salvaţi de utilajele de deszăpezire ale autorităţilor locale.

În zonă a fost blocat pentru câteva minute şi jurnalistul britanic Charlie Ottley, realizatorul documentarelor Wild Carpathia şi Flavours of Romania, care a ieşit cu lopata să deszăpezească drumul până la sosirea utilajelor primăriei.

Alexandru Iordan a menţionat că în momentul de faţă mai multe localităţi nu au energie electrică.

“Nouă localităţi, printre care Lunca, Plopu, Valea Nucarilor şi Iazurile, nu au curent electric. Intervenţiile pentru remedierea avariilor sunt îngreunate de viscol”, a afirmat prefectul. AGERPRES

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.