O intervenție de urgență a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi, în comuna Țibucani, după ce un apel la numărul unic de urgență 112 a semnalat prezența unei persoane aflate sub un pod, peste care se afla un moped.
Sesizarea a fost făcută în jurul orei 16:45, iar la locul indicat au fost mobilizate echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu-Neamț, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
La sosirea salvatorilor, aceștia au identificat sub pod un bărbat peste care se afla un scuter. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea mopedului și extragerea victimei din zona în care se afla.
Din nefericire, cadrele medicale au constatat că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, nu mai prezenta semne vitale, fiind declarat decedat la fața locului.
Polițiștii au preluat cazul și au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Deocamdată, nu au fost comunicate informații oficiale privind cauza producerii incidentului sau modul în care victima a ajuns sub pod, aceste aspecte urmând să fie clarificate în cadrul anchetei.
Autoritățile continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui eveniment tragic.