Turnat și confiscat, 48,23 m.c. cherestea, în valoare de aproximativ 35.000 lei

La data de 5 august a.c., în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DN2-E85, în localitatea Tețcani, se deplasează un ansamblu auto care este posibil să transporte material lemnos, fără documente de proveniență.
Polițiștii au identificat ansamblul auto în cauză, condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Suceava.
În urma verificării bunurilor transportate s-a constatat faptul că, ansamblul transporta cherestea, fiind încălcate prevederile articolului 12 din Legea 331 din 2024.
Ansamblul de vehicule a fost însoțit la Ocolului Silvic Roman, iar în urma inventarului materialul lemnos, a rezultat o cantitate de 48,23 m.c. cherestea, în valoare de aproximativ 35.000 lei.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, dacă volumul materialelor lemnoase transportate fără proveniență legală este de cel puțin 20.01 m.c., ansamblul de vehicule fiind indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor.