Un autoturism scăpat de sub control s-a răsturnat în afara drumului, într-o localitate din Neamț. Șoferul a fost rănit
O persoană a fost rănită într-un accident rutier produs, sâmbătă dimineață, în județul Neamț. Mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.
Potrivit IPJ Neamț, accidentul s-a produs sâmbătă, 9 iulie, în jurul orei 07.30, în afara localității Ștefan cel Mare.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 76 de ani, din Ștefan cel Mare, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat pe un teren agricol.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto.
Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.