Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Un bărbat a intrat cu forța în casa soției și a pornit un incendiu. Acesta a încălcat ordinul de protecție și a fost reținut

0

Un bărbat din Bodești a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată.

La data de 2 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gîrcina au fost sesizați de către o tânără de 22 de ani, cu privire la faptul că la locuința sa a izbucnit un incendiu.

Din cercetările efectuate a reieșit că, un bărbat de 50 de ani, ar fi pătruns în imobil, în mod repetat și ar fi amenințat cu incendierea locuinței, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Piatra Neamț, la data de 12 octombrie 2020, prin care s-a dispus evacuarea acestuia din locuință și păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de soția acestuia, de 48 de ani și față de fiica sa, de 12 ani.

Acesta ar fi inițiat foc în zona unei magazii, anexă a locuinței, extinzându-se și asupra locuinței.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.