Un bărbat a murit în această seară in casă, intoxicat cu fum, în Neamț
Două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Piatra Neamț intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o locuință, zona dispensarului, în Slobozia, oraș Roznov.
La locul intervenției se află și SVSU Roznov cu autospeciala din dotare.
Incendiul este localizat. Acesta s-a manifestat în interiorul locuinței cu degajare mare de fum și gaze toxice. Se intervine pentru lichidare. Un bărbat de cca 55 anieste inconștient, posibil intoxicat cu fum. Acesta a fost scos din locuință de pompieri.
Echipajul de paramedici de pa ambulanța SMURD EPA executa manevre de resuscitare. Ambulanța SMURD – TIM se deplasează la locul intervenției.
Incendiul este lichidat.
Din păcate, persoana a fost declarată decedată de către medicul de pe TIM.