Un bărbat din Moldoveni a suferit arsuri în Sâmbăta Mare după ce a verificat o butelie cu flacăra
În jurul orei 11:25, prin apel la 112 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Hociungi din comuna Moldoveni.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Moldoveni și Detașamentul de pompieri Roman.
La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta în interiorul a două camere și la acoperișul unei locuințe cu posibilitatea de la anexele gospodărești.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars bunurile materiale din interiorul celor două camere (obiecte de mobilier, materiale textile și obiecte de uz casnic) și acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 30 mp și a fost afectat un foișor din lemn aflat la o distanță de 2 m.
Proprietarul locuinței, un bărbat de 73 de ani, a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportat la CPU Roman.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unor scăpări de gaze combustibile.
RECOMANDĂRI:
Explozia unei butelii de aragaz poate avea, deseori, urmări catastrofale. În afara distrugerii de bunuri, în explozie pot fi pierderi de vieți omenești.
‼️🚨 ISU Neamț recomandă populației să respecte următoarele reguli:
❗Nu utilizaţi buteliile fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin întreprinderii distribuitoare;
❗Nu utilizaţi buteliile în altă poziţie decât în cea verticală;
❗Nu încălziţi buteliile cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din acestea;
❗Nu amplasaţi buteliile lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;
❗Nu spălaţi buteliile în lichide corozive (sodă, leşie etc).
❗Este strict interzis efectuarea etanșeității cu flacără deschisă, deoarece aceasta poate conduce la accidente grave!
❗La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun.
❗În cazul livrării buteliei la domiciliul consumatorului, montarea ei şi verificarea etanşeităţii se vor executa de către personalul persoanei juridice distribuitoare.
❗Recomandăm cetăţenilor să nu apeleze la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL, întrucât acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanşeităţii! Supuse periodic suprapresiunilor determinate de umplerea repetată, buteliile se deformează şi se poate provoca apariţia unor pori în zona sudurilor, prin care poate ieşi gazul, generând astfel acumulări de gaz, cu mare pericol de explozie!
❗În timpul verificării etanşeităţii, se vor controla locul de îmbinare a robinetului buteliei cu butelia; locul de ieşire a tijei rozetei din corpul robinetului; ambele feţe ale piuliţei olandeze a regulatorului de presiune; locul de îmbinare a racordurilor de intrare şi de ieşire cu corpul regulatorului de presiune; corpul regulatorului de presiune; capetele furtunului şi furtunul, pe toată suprafaţa lui; locul de îmbinare a portfurtunului aparatului de utilizare cu aparatul; toate îmbinările conductelor şi robinetele aparatului de utilizare.
❗Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise!
❗În cazul când s-au uitat deschise robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare şi gazul s-a scurs în încăpere, se vor lua imediat următoarele măsuri:
• se închid robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare, se deschid uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
• nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma şi nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii.
În cazul în care toate robinetele sunt închise, dar se simte totuşi mirosul caracteristic al gazului, se vor lua măsurile de mai sus şi se va anunţa întreprinderea distribuitoare.
❗Înainte de aprinderea focului, dacă în încăpere nu se simte miros de G.P.L., se iniţiază flacăra, apoi se deschide robinetul aparatului de utilizare.
❗După utilizare, se închide mai întâi robinetul buteliei şi numai după stingerea flăcării arzătoarelor se închid robinetele aparatului de utilizare.
‼️🚒Pentru siguranţa dumneavoastră, a familiei şi a comunităţii în care trăiţi, respectaţi instrucţiunile de utilizare a buteliilor!