Dental Alliance

Alegeri 2024

November 2, 2024

Un nemțean a sunat la 112 și a reclamat că e sechestrat și că răpitorii i-au dat foc la casă. Adevărul era, însă, altul

0

La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 18:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați prin 112, de către un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Bozieni cu privire la faptul că, soția sa, împreună cu concubinul acesteia l-ar fi legat de mâini și de picioare și ar fi incendiat imobilul în care acesta locuia. În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 14 ianuarie a.c., pe fondul consumului de alcool și al neatenției, bărbatul de 50 de ani ar fi provocat incendiul în cauză.

Acesta s-ar fi evacuat singur din locuință, a apelat numărul de urgență 112, iar pe fondul geloziei ar fi reclamat aspecte nereale. În cauză polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere din culpă și inducerea în eroare a organelor judiciare.

***

Nu uitați că Serviciul Unic Național de Urgență 112 este destinat situațiilor de urgență reale, precum accidente, incendii, infracțiuni în desfășurare sau alte situații periculoase.

Atunci când apelați numărul 112 oferiți operatorului informații clare și esențiale cum ar fi:  identificarea corectă a situației, locația exactă a incidentului și orice alte detalii relevante care pot ajuta echipajele de intervenție să ajungă cât mai repede la locul în cauză.

Urmați instrucțiunile primite în timpul apelului și rămâneți la telefon până când operatorul consideră că este în regulă să încheie apelul.

Apelurile false sau abuzive pot avea consecințe grave, inclusiv întârzierea intervenției în cazurile reale de urgență.

Apelați 112 doar în situații deosebite, pentru a evita supraaglomerarea liniei de urgență și pentru ca aceasta să fie disponibilă pentru cei care au cu adevărat nevoie de asistență imediată.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității.

Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunității.

Sancțiunile au fost stabilite prin Legea 36/2020, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.