Dental Alliance
April 25, 2024

Un nou episcop romano-catolic de Iaşi: Mons. Iosif Păuleţ în locul lui Petru Gherghel

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Sfântul Părinte papa Francisc, în ziua de 6 iulie 2019, l-a numit episcop romano-catolic de Iaşi pe Mons. Iosif Păuleţ, până acum decan al Decanatului de Bucovina şi paroh la Parohia “Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava, din Dieceza de Iaşi.

Totodată, Sfântul Părinte a acceptat cererea de retragere a episcopului Petru Gherghel, care conduce Dieceza de Iaşi din anul 1978 şi a ajuns în anul 2015 la limita de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc. Încă din luna ianuarie a anului 2015, episcopul Petru Gherghel a înaintat o scrisoare Sfântului Părinte prin care îşi prezenta disponibilitatea pentru a fi eliberat din oficiul de episcop al Diecezei de Iaşi, aşa cum este stabilit în canonul 401, alineatul 1 al Codului de Drept Canonic. Din voinţa Sfântului Părinte papa Francisc, Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel va continua să conducă Dieceza de Iaşi ca administrator apostolic până ce noul episcop îşi va începe misiunea, după care va fi episcop emerit.

Data şi locul consacrării episcopale a Mons. Iosif Păuleţ vor fi stabilite ulterior. Mons. Păuleţ va fi, astfel, al şaptelea episcop al Diecezei de Iaşi, înfiinţată canonic în anul 1884.

Monseniorul Iosif Păuleţ s-a născut la 17 octombrie 1954 în localitatea Tămăşeni, judeţul Neamţ, Dieceza de Iaşi. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1969 la Tămăşeni, Şcoala de Cantori în anul 1973 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1979, cu echivalentul Bacalaureatului în Teologie pastorală. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979, în catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, de către Excelenţa Sa Mons. Iakob Antal, episcop auxiliar de Alba Iulia.

Aflați amănunte de pe ercis.ro.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.