Un pacient al Spitalulului de Neuropsihiatrie si Masuri pentru Siguranta Sapoca a omorat patru pacienti si a ranit alti 9 cu un stativ de perfuzie
Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie si Masuri pentru Siguranta Sapoca, judetul Buzau, a omorat, in noaptea de sambata spre duminica, patru pacienti si a ranit alti noua cu un stativ de perfuzie. Potrivit comisarului – sef Laurentiu Pantazi, seful IPJ Buzau, unul dintre pacienti a intrat cu un stativ de perfuzii in doua dintre saloane si a atacat pacientii. Din primele informatii, ar fi vorba de patru morti si noua raniti grav, cateva victime avand traumatisme cranio-cerebrale, scrie 9am.ro
Agresorul are 38 de ani si este din comuna Sageata, judetul Buzau, fiind fara ocupatie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic in cursul zilei de joi. Dupa producerea atacului, a incercat sa fuga si a fost imobilizat de un politist, aflat in unitatea medicala pentru internarea unui alt pacient.
Criminalul se afla acum in custodia politiei.