Dental Alliance
April 25, 2024

Un poliţist de 22 de ani a murit în Bistriţa într-un înfiorător accident

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Un poliţist de 22 de ani a murit în Bistriţa, maşina lui a fost de nerecunoscut după ce a intrat cu viteză pe contrasens şi s-a izbit violent de un autocar.

Un tânăr poliţist din Bistriţa Năsăud şi-a găsit sfârşitul, noaptea trecută, într-un accident rutier petrecut în drum spre casă, după ce abia ieşise din tură. În localitatea în care era agent de poliţie a intrat cu viteză într-o curbă, a derapat şi a intrat într-un autocar care circula regulamentar şi în care se aflau câteva zeci de oameni. Niciunul dintre aceştia nu a fost rănit, dar agentul nu a putut fi salvat.

Poliţistul în vârstă de 22 de ani lucra la secţia din Josenii Bârgăului. Locuia în municipiul Bistriţa, aşa că aseară, după ce a ieşit din tură, s-a urcat în maşină şi a pornit spre casă, pe drumul Naţional 17. Avea de mers 18 kilometri până acasă.

În autocar erau 35 de muncitori de la o fabrică. Ei au scăpat teferi, însă impactul a fost prea brutal pentru tânărul agent.

Impactul deosebit de violent a distrus maşina tânărului aproape în totalitate şi a avariat serios autobuzul. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Agentul absolvise şcoala de Poliţie în 2018, iar din la septembrie a acestui an lucra la IPJ Bistriţa Năsăud.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.