Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Un român s-a trezit cu 130.000 de lei în cont şi i-a scos pe toţi la bancomat

0

Un român s-a trezit cu 130.000 de lei în cont şi, fără să stea pe gânduri, i-a scos pe toţi de la bancomatele din oraş.

Totul s-a întâmplat în urmă cu doi ani, în Iaşi, atunci când firma de salubritate din Iaşi, Salubris, a virat 130.000 de lei într-un cont greşit.

În realitate, angajaţii Salubris încercau să plătească cei 130.000 de lei unei firme pentru contravaloarea combustibilului cumpărat.

O greşeală a făcut ca, în loc de contul firmei, banii să intre în contul unui român. Acesta nu a stat pe gânduri şi a scos banii de la bancomatele din oraş. Astfel, firma de salubritate din Iaşi a dat în judecată două bănci care au fost implicate în transferul bancar.

Atât Judecătoria Iaşi, cât şi Tribunalul Iaşi, au decis că vina pentru transferul greşit aparţine firmei de salubritate, astfel că românul care s-a trezit cu banii în cont peste noapte a rămas cu ei.

Litigiul dintre Salubris şi cele două bănci a ajuns, zilele trecute, la Curtea de Apel Iaşi, ultima instanţă care va decide definitiv cui aparţine vina şi ce se va întâmpla cu banii, notează ziaruldeiasi.ro.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.