UN ROMAȘCAN ÎN FRUNTEA LIGII ALEȘILOR LOCALI PNL
Sâmbătă, 27 octombrie 2017, începând cu orele 11, la Sala de conferințe a Hotelului Central din Piatra Neamț va avea loc alegerea conducerii Ligii Aleșilor Locali PNL. Inginerul silvic, Lucian Pelepco, care este unul din cei 14 consilieri județeni ai PNL, este singurul care și-a depus candidatura pentru președinția acestui for de conducere și coordonare a activității primarilor, viceprimarilor, consilierilor locali și consilierilor județeni, corp de aleși locali care numără în județul Neamț 409 persoane. Liga Aleșilor Locali PNL își propune monitorizarea activității instituțiilor descentralizate ale statului în județ, monitorizarea accesului unităților administrativ teritoriale la fonduri naționale și europene, acordarea de consultanță privind modul de accesare a tuturor fondurilor care pot înlesni dezvoltarea localităților conduse de primari liberali. Iată proiectele de viitor ale acestui for.
Cei 409 aleși locali se vor întruni periodic în vederea stabilirii unor politici locale unitare, pentru exercitarea unui act de guvernare locală cât mai eficient și în interesul cetățenilor. Liga Aleșilor Locali PNL își propune și depistarea problemelor cu care se confruntă în teritoriu comunitățile locale și trasmiterea acestora fie instituțiilor abilitate, fie parlamentarilor liberali, care pot interpela miniștrii de resort în rezolvarea problemelor cetățenilor.