Dental Alliance

December 1, 2024

Un romașcan reținut și amendat pentru distrugerea unei autospeciale

0

În noaptea de 19 decembrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 09:30, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Roman, ar fi lovit oglinda unei autospeciale, provocând distrugeri.

În aceeași dimineață, în jurul orei 08:30, bărbatul în cauză ar fi provocat scandal în gara din municipiul Roman, fiind condus la sediul unității de poliție, pentru aplicarea de măsuri contravenționale. Urmare a administrării materialului probator, față de persoana în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Totodată, bărbatul de 37 de ani a fost sancționat contravențional în baza Legii 61 din 1991, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.