Un romașcan s-a împușcat în cap în propria locuință pe Anton Pann
Un bărbat în vârstă de 38 de ani s-a împușcat în cap, în locuința lui din municipiul Roman.
Bărbatul locuia cu părinții la un bloc de pe strada Anton Pann.
Potrivit IPJ Neamț, astăzi, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin apel 112, de către o persoană de sex feminin, cu privire la faptul că fiul acesteia s-a sinucis, folosind un pistol.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul tâmplei.
Echipajul Serviciului de Ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.
De asemenea, la fața locului a fost identificat un pistol cu bile, bărbatul fiind deținător legal de arme.
În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se află la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.
Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
1 thought on “Un romașcan s-a împușcat în cap în propria locuință pe Anton Pann”