Un serviciu necesar, dar puțin cunoscut de romașcani
Încă de anul trecut Consiliul Local a aprobat eficientizarea serviciului de curățire și întreținere a mormintelor, operație care în 2017 a adus în bugetul Societății ”LocatoServ” doar 750 lei. Administratorul cimitirului ”Eternitatea”, Veniamin Cobzariu, declară că în 2017, serviciul de curățire a mormintelor a fost ceva mai solicitat de romașcani, numărul contractelor cu deținătorii de morminte fiind mai mare ca în alți ani.
”În opinia mea, din fericire, tot mai mulți romașcani încep să apeleze la serviciul de întreținere a mormintelor. E drept că cei care vor să plătească pentru a le fi îngrijite mormintele nu nu sunt atât de mulți câți ne-am fi dorit noi, dar sunt deja persoane care au contractat serviciul și pe anul 2018.
În permanență noi încercăm modernizarea activității noastre, pentru a oferi romașcanilor servicii cât mai operative. În acest sens stau și demersurile noastre de informatizare a acestor servicii. Acest lucru va putea fi făcut doar după ce se va realiza operația de inventariere a mormintelor, care este însă extrem de greoaie din cauza faptului că foarte multe morminte se află acum în situația de a nu avea inscripționate pe le numele. În această categorie intră mai mult mormintele părăsite”, a declarat Veniamin Cobzaru, administratorul Cimitirului ”Eternitatea”.
Directorul financiar al Societății ”LocatoServ” Roman, Eusebiu Lupu, susține că acest serviciu înființat odată cu societatea a fost ceva mai bine gândit în ultimii ani, ajungându-se ca de la cinci solicitări pe an să se efectueze 20 operații de întreținere a mormintelor în 2017.
”În anul trecut am avut doar 20 de solicitări de întreținere morminte, în valoare de 750 lei. Cele 20 de persoane care au solicitat acest tip de serviciu au încheiat deja contracte și pentru 2018”, a precizat Eusebiu Lupu, director economic ”LocatoServ”.
Conducerea ”LocatoServ”, societate a Consiliului Local Roman, este de părere că doar romașcanii care nu sunt în putere să-și întrețină mormintele, din cauza vârstei înaintate, apelează la acest serviciu, deși costul acestei operații este simbolic, respeciv 50 lei pentru fiecare intervenție. În rest, mormintele sunt întreținute de fiecare concesionar în parte, cu forțe proprii. Marea majoritate a celor 20 de solicitanți sunt romașcani plecați din oraș. (Flora ORDEAN)