Dental Alliance

February 10, 2025

Un strigăt de ajutor: Cătălin Cantea luptă pentru viață, iar familia sa are nevoie de sprijin

0

Ne rupe sufletele… Dincolo de haina pe care o purtăm – fie că suntem reprezentanți ai ONG-urilor, jurnaliști, edili, parohi sau medici – ne-am născut oameni. Egali! Diferența dintre cei sărmani și cei înstăriți va sta, probabil, doar în calitatea coșciugului, căci, de altfel, tot acolo ne ducem, TOȚI!

De două luni asistăm la suferința cumplită a unui tânăr de doar 30 de ani, Cătălin Cantea. O suferință care nu este doar a lui, ci și a soției sale, a fetiței care îi simte lipsa și îi strigă dorul, a tuturor celor care nu au rămas indiferenți la drama sa.

Ați auzit vreodată strigătul unui copil care îl vrea pe „tati al ei”, care cere „să-mi trimită tati ceva”? Știți cât de sfâșietor este dorul? Cum îi poți explica unui suflet nevinovat că nu sunt bani pentru a merge la tatăl ei? Cum să îi spui că tati este sub parafa doctorilor și nu știm dacă se va mai face bine? Că tati, cu ultimele sale puteri, se încăpățânează să trăiască?

Cum să îți faci planuri de viitor când nu știi dacă mâine va mai fi lângă tine? Cum să te gândești la zilele ce vor veni când te temi că, în orice clipă, va trebui să-i pregătești cele creștinești, pentru că așa se cade, ca din casa în care a muncit cu trup și suflet, să iasă DEMN?

Cătălin vrea să trăiască. Luptă pentru asta. Și își dorește familia aproape. Soția și copilul său îi sunt alinarea, dar pentru a fi alături de el, au nevoie de sprijin. Nu sunt bani pentru drumuri, nu sunt bani pentru mâncare, dar există MOTIVE! Motive să continue lupta, să spere, să creadă că nu este singur.

Astăzi, am primit un mesaj de la el. O simplă fotografie, însoțită de câteva cuvinte: „Bună dimineața, vă mulțumesc pentru că nu m-ați părăsit!”. Priviți-l în ochi, fie și virtual, și spuneți-i că nu aveți 20 de lei pentru ca soția și copilul său să poată veni la el…

Dacă puteți și doriți să ajutați, o puteți face prin:

Asociația NOI NE SALVĂM PE NOI (cu mențiunea: Cătălin Cantea)
Banca ING:
📍RO38INGB0000999911644204 (cont RON)
📍RO26INGB0000999911644226 (cont EUR)
📍Revolut: 0772 046 056
📍PayPal: asociatianoinesalvampenoi@gmail.com

Orice ajutor contează. Orice gest poate însemna încă o zi alături de cei dragi. Cătălin se agață de viață, iar noi putem să-l susținem în această luptă!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.